Dezastrul de la Gaz Metan și Academica Clinceni stârnește reacții dure: „Bă, frate, nu se poate! Jucătorii vorbesc între ei, vor evita România”

Octavian Vasilescu 16.04.2022, 09:04
Dezastrul de la Gaz Metan și Academica Clinceni stârnește reacții dure: „Bă, frate, nu se poate! Jucătorii vorbesc între ei, vor evita România”

Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș vor retrograda în Liga 2 din cauza problemelor financiare pe care le au. Florin Motroc (54 de ani) spune că este incredibil ce se întâmplă la aceste cluburi.

În prezent antrenor la East Riffa Club, în Bahrain, Motroc se uită cu stupoare la Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș. Ambele formații au fost depunctate drastic în ultima perioadă. Ilfovenii mai au doar un punct în clasament, iar Gaz Metan a ajuns la -25 de puncte!

Fost jucător la Rapid, Florin Motroc este de părere că FRF și LPF ar trebui să intervină, deoarece imaginea Ligii 1 va avea de suferit. Fiul lui Ion Motroc (85 de ani) a declarat, pentru Playsport.ro, că jucătorii străinii se vor gândi de două ori dacă să mai vină în România.

Motroc, despre dezastrul de la Gaz Metan și Clinceni: „Nu se poate așa ceva, e rușinos”

Este incredibil ce se întâmplă la Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni! Nu se poate așa ceva. Nu mai există așa ceva în nicio țară din lumea asta. Cum să joci și să știi că nu vei lua niciun ban? Jucătorii au așteptat luni de zile să-și primească salariile, iar acum au aflat că nu o să mai vadă niciun ban.

Cred că FRF și LPF ar trebui să fie mai atente, este incredibil ce se întâmplă. Știu echipe din străinătate unde jucătorii veneau în papuci la antrenament, în țări modeste, dar tot își primeau banii. Contractele erau respectate, toată lumea era plătită.

Cluburile ar trebui să-și asigură o parte din buget cu banii din drepturile TV și contractele de sponsorizare. Bă, frate, dacă ai 10 lei în buzunar nu poți să te duci să faci cumpărături de 15 lei. Nici nu este corect față de celelalte cluburi. Este rușinos ce se întâmplă. Academica Clinceni a fost în play-off, iar acum joacă cu juniorii.

Nicăieri în lumea asta nu se poate întâmpla așa ceva, mai ales la nivel de primă divizie. Toată lumea se dezvoltă, iar fotbalul nostru se duce în cap. Era bine dacă băteam pasul pe loc, noi suntem pe tobogan. De exemplu, aici în Bahrain, fotbalul s-a dezvoltat enorm în ultimii ani. Avem condiții de top, iar oamenii vor să investească în continuare.

Astfel de situații strică imaginea fotbalului românesc. Jucătorii vorbesc între ei, normal că vor evita România dacă vor avea mai multe oferte”, a declarat Florin Motroc, pentru Playsport.ro.

Ilie Poenaru, dezvăluiri de la Gaz Metan

Fost antrenor la Gaz Metan Mediaș, Ilie Poenaru (45 de ani) a vorbit despre ce se întâmplă acolo:

Am renunțat la foarte mulți bani, din decembrie până în iunie. Eu am reziliat pe cale amiabilă. Nu am încasat mai nimic. Și dacă rămâneam în continuare, dacă mergeam să bag memoriu la Comisii, nu mai avem de unde să primesc.

Toată lumea vorbește de retragere, de faliment. Ei se prezintă la meciuri datorită Ligii, care le-a asigurat ce e nevoie”, a spus Poenaru, la Playsport Live.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622