Daniel Pancu i-a luat prin surprindere pe rapidiști: „Săream la bătaie pentru Dinamo și am admirat un stelist”

Radu Bordei 13.05.2022, 14:43
Daniel Pancu i-a luat prin surprindere pe rapidiști: „Săream la bătaie pentru Dinamo și am admirat un stelist”

Daniel Pancu este o legendă a Rapidului, un idol pentru suporterii giuleșteni. Cu toate acestea, fotbalistul a recunoscut că, în copilărie, era mai atras de Dinamo. Mai mult, unul din cei mai iubiți rapidiști din istorie avea ca idol pe cel mai important jucător din istoria Stelei.

Daniel Pancu, impresionat de Marius Lăcătuș. „Era idolul meu, l-am admirat”

Daniel Pancu nu s-a sfiit să recunoască niciodată că nu a fost rapidist de mic. Spre deosebire de Daniel Nicuale, ori Cristi Săpunaru, Pancu s-a identificat cu Rapid, după transferul în Giulești. Este adevărat că, din acel moment, între jucător și suporteri s-a creat o legătură puternică, indestructibilă. Chiar dacă a fost dezamăgit că nu a fost ales pentru a conduce iar Rapidul, pe banca tehnică, Pancu nu poate rămâne supărat pe clubul care îl iubește.

Cu toate acestea, fostul idol din Giulești a avut ca model un mare stelist. Asta, în ciuda faptului că era pătimaș cu Dinamo.

Eu chiar săream la bătaie pentru Dinamo, era echipa mea atunci. Dar de admirat îl admiram pe Lăcătuș, trebuie să o zic, în premieră. Era un jucător fantastic, eram atras mai ales de agresivitatea lui, îmi plăcea. Un fotbalist foarte bun, a comentat Pancu, la Pro Arena.

Mutu are planuri importante la Rapid. Speră ca și conducerea clubului să îl susțină

Sezonul viitor, Adrian Mutu va avea o presiune mare pe umeri. Clubul împlinește 100 de ani de existență, iar suporterii și conducerea vor aștepta o performanță importantă. Antrenorul este conștient de acest lucru și deja își face planuri pentru perioada de transferuri, din această vară.

Ca întotdeauna, presiunea este mare la Rapid. Dar nu e o problemă, când lucrezi la o echipă mare trebuie să-ţi asumi şi asta. De la sezon la sezon se aşteaptă să ne îmbunătăţim rezultatele.

Aşa că eu sper ca la anul să avem rezultate mai bune. Pentru obiectivele pe care le vom avea sezonul următor este nevoie şi de o echipă pe măsură.

Cu siguranţă trebuie jucători, dar nu luaţi la întâmplare. Este nevoie de jucători de valoare şi împreună cu cei care vor rămâne în sezonul următor să formăm o echipă competitivă pentru a ne atinge obiectivele. Ăsta este scopul.

Rareş Ilie nu mi-aş dori să plece în această pauză pentru că eu cred că, fotbalistic vorbind, creşterea lui abia acum a început. Aşa că în sezonul următor el va fi şi mai bun, a spus Mutu

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622