Legătura dintre Irina Begu și cea mai bogată jucătoare de tenis lume. Are o avere de peste 5,5 miliarde de dolari

Moldoveanu Camelia 29.05.2022, 11:07
Legătura dintre Irina Begu și cea mai bogată jucătoare de tenis lume. Are o avere de peste 5,5 miliarde de dolari

Irina Begu a trecut fără prea mari emoții, în turul trei, de franțuzoaica Leolia Jeanjean, cu scorul de 6-1, 6-4. Românca urmează să se confrunte în optimile de la Roland Garros cu cea mai bogată jucătoare de tenis din luna, Jessica Pegula.

Irina Begu, confruntare cu cea mai bogată jucătoare de tenis din lume

În turul trei de la Roland Garros, în timp ce Begu a dominat-o pe Jeanjean, Jessica Pegula (28 de ani, 11 WTA) a învins-o pe Tamara Zidansek (24 de ani, locul 25 WTA), scor 6-1, 7-6(2).

Pentru accederea în optimi, Begu și Pegula au încasat fiecare câte 189.000 de euro și o să primească 240 de puncte în clasamentul WTA. Jucătoarea de tenis din New York a adunat din tenis premii în valoare de peste patru milioane de dolari, însă, cu toate acestea, este mai bogată decât orice jucător de tenis.

Averea americancei Jessica Pegula este peste cea a Serenei Williams, Mariei Sharapova, sau chiar a lui Roger Federer. Tânăra jucătoare este fiica miliardarului american Terrence Pegula. Cel din urmă este  pe locul 434 în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 5.5 miliarde de euro. El este proprietarul Pegula Sports and Entertainment, care deține Buffalo Sabres din National Hochei League și, împreună cu soția sa Kim Pegula, dețin Buffalo Bills din National Football League.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Jessie Pegula (@jpegula)

Lovitura financiară dată de româncă

În partidele precedente, Irina Begu a trecut de Jasmine Paolini – 4-6, 6-1, 7-6 (10-5) și de Ekaterina Alexandrova, 6-7 (3), 6-3, 6-4.

Acum, odată cu victoria obținută în turul 3, Begu revine în top 50 WTA. Begu şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Roland Garros, reuşită în premieră în 2016. Optimile de finală reprezintă cea mai bună performanţă a româncei la turneele de Grand Slam, având încă o prezenţă în această fază în 2015, la Australian Open.

În optimile de finală de la Roland Garros 2022, Irina Begu o va aștepta pe învingătoarea dintre Jessica Pegula (28 de ani – 11 WTA) şi slovena Tamara Zidansek (24 de ani – 25 WTA).

A făcut un turneu extraordinar (n.r. – Leolia Jeanjean), nu e ușor să joci împotriva unei franțuzoaice aici. Îi doresc numai bine anul acesta.

Am jucat foarte bine, am fost agresivă, dar am avut emoții pe final. Am jucat bine până la 5-1, apoi mi-a fost un pic greu. Am știut la ce să mă aștept. În primele game-uri i-am simțit jocul. Eu am avut o strategie foarte bună încă de la început”, a declarat Irina Begu, imediat după calificarea în optimile turneului de la Roland Garros.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622