Un fost mare dinamovist refuză să dea vina pe jucători, pentru retrogradarea clubului din Ștefan cel Mare. Ion Marin a identificat adevărații responsabili pentru eșecul istoric al lui Dinamo. Acesta a pus tunurile pe Dusan Uhrin și pe șefii clubului.
Adus cu mari speranțe de suporteri, la Dinamo, Dusan Uhrin nu a reușit să păstreze Dinamo în prima ligă. Invitat la Playsport Live, Ion Marin nu l-a menajat pe tehnicianul ceh, care a părăsit deja România.
Eu nu aș acuza neaapărat jucătorii, ei sunt mediocri, vina e a celor care i-au adus, care au ales fotbaliști nepotriviți pentru Dinamo. Eu nu m-aș apleca prea tare pe baraj, au fost anomalii mari înainte. Păi președintele Mureșan, ba a plecat, apoi a revenit și tot așa, a declarat Ion Marin.
Acesta a mai relatat un eveniment incredibil, petrecut înainte de returul cu Universitatea Cluj. Deși Ion Marin nu a dorit să numească jucătorul la care se referă, Playsport a aflat, pe surse, că ar fi vorba de Gabi Torje
După care un jucător se duce la Dusan, să intre în cantonament de vineri, iar acesta a refuzat. Mai mult, a făcut scandal mare, că nu era plătit. El avea de gând, solicitase deja bilet și a plecat imediat după meci. Și-a luat jucăriile și a plecat. Nu se face așa ceva, trebuia să aibă oricum două programe de pregătire, unul pentru Liga 1, altul pentru Liga 2. Trebuia să le lase la club, indiferent dacă mai rămânea, așa era profesionist
Era un meci de care depindea soarta clubului și tu nu intri în cantonament cu 48 de ore înainte. Erau mai concentrați, cantonamentul este bun, lăsați poveștile. Era doar un meci, de care depindea tot, a comentat fostul antrenor al lui Dinamo
Nici tactica aleasă de Uhrin nu l-a convins pe Ion Marin.
Tactic, nu știu dacă a fost cel mai potrivit să joci doar 4-3-3 cu un atacant. Trebuia să pui și doi atacanți, să mai pui presiune pe fundașii adverși, joacă altceva. Dar, am avut și ghinion, să recunoaștem. Au fost niște ocazii, nu le-am concretizat. Noi n-am avut profesioniști la conducere, nu au avut nevoie și s-au făcut niște contracte fără niciun cap. A fost o umilință totală pentru noi, dinamoviștii. Să nu poți să bați Universitatea Cluj, în două meciuri. Să nu treci de ei, să rămâi în Liga 1, a încheiat „Săpăligă”
Ion Marin crede că antrenorul ceh nu a avut un plan B și asta a contat Dinamo
La Cluj am avut om în plus, nu ai speculat, mai mult ai luat gol. Păi închide meciul, dacă nu poți să dai gol. Altceva era la 1-0.
Clubul Dinamo trebuie să aibă mereu soluții, alternative. Noi am antrenat numai 4-3-3. Păi antrenează, domne, 4-4-2 sau 4-2-3-1, să ai variante, forță ofensivă. Noi am jucat în același sistem la care se așteptau ei. Păi de ce nu vii, domne, cu o surpriză, cu ceva, pune presiune. Nu știu ce s-a lucrat acolo, dar nu este ok, a comentat Ion Marin