Simona Halep s-a întors în Franța după ce a pierdut meciul din turul 2 al Grand Slam-ului de la Paris. Românca este extrem de motivată să revină la cel mai înalt nivel și are toată susținerea antrenorului său. Ce surpriză i-a pregătit Patrick Mouratoglou.
Simona Halep a trecut cu greu peste înfrângerea de la Roland Garros, care i-a domolit elanul. Ea este motivată să revină la nivel înalt, așa că ține cont de toate sfaturile pe care i le dă noul ei antrenor.
Fostul lider mondial a petrecut câteva zile în țară, după ce a fost eliminată de la turneul ei favorit. Tehnicianul francez i-a spus că este cazul să se întoarcă la Paris, pentru că o așteaptă alte meciuri dificile și are nevoie să se antreneze. Jucătoarea din Constanța a pus imediat în practică vorbele lui.
Simona Halep a avut o surpriză de proporții când a ajuns în Franța. Sportiva de la malul mării se aștepta să se antreneze pe iarbă. Fostul antrenor al Serenei Williams a pus-o însă să joace pe suprafață hard. Asta, pentru că a dorit să verifice nivelul elevei sale pe o suprafață de joc apropiată de rapiditatea celei de la Wimbledon.
Campioana noastră a postat câteva imagini de la pregătirea pe care a făcut-o sub comanda lui Mouratoglou.
Munca nu se oprește niciodată.”, a scris Mouratoglou în dreptul unei fotografii.
Antrenamentele s-au desfășurat la Tenis Club de Paris, un club din capitala franceză.
Vezi această postare pe Instagram
Jucătoarea din Constanța nu este mulțumită de evoluția pe care a avut-o la Roland Garros. Constănțeanca a părăsit competiția încă din turul 2. Ea nu s-a putut impune în fața chinezoaicei de 19 ani, Qinwen Zheng, din cauza unui atac de panică pe care nu a știut cum să-l gestioneze.
Nu m-am așteptat la asta, dar am avut un atac de panică. Nu am știut cum să reacționez, pentru că nu le am prea des. De fapt, acesta a fost primul. Nu știu de ce mi s-a întâmplat, pentru că eram la conducere, jucam bine; dar s-a întâmplat și m-am pierdut. Nu m-am putut concentra. Și după meci mi-a fost destul de rău, dar acum sunt bine. M-am recuperat. Și o să învăț din episodul ăsta. Nu e nimic periculos, în opinia mea, dar mi s-a întâmplat. Mă simt bine că acum pot zâmbi.”, a spus jucătoarea, conform treizecizero.ro.