Valeriu Iftime și Marius Croitoru nu au ajuns la o înțelegere referitoare la prelungirea contractului tehnicianului de 41 de ani. Astfel că FC Botoșani a rămas fără antrenor. Patronul clubului moldovean trebuie să se miște rapid în a aduce un alt tehnician, în condițiile în care timpul până la startul noului sezon este destul de scurt, iar echipele din Liga 1 vor trebui să reia pregătirile în câteva zile.
Legat de acest subiect, Valeriu Iftime a dat în urmă cu trei luni un indiciu important în ceea ce privește antrenorul care l-ar putea înlocui pe Marius Croitoru la FC Botoșani. El a dezvăluit că este un mare admirator al lui Mirel Rădoi și ar fi dispus să îi ofere acestuia toată libertatea de care ar avea nevoie pentru a face o echipă puternică. Doar că aici intervine criteriul financiar.
Aș pune un antrenor tânăr. Dacă mi-ar spune Marius (n.r. – Croitoru) că nu mai vrea să stea și are niște motive pe care eu nu pot să le refuz, vă spun public. Primul pe care l-aș suna ar fi Rădoi. Dar numai să vrea el să vină la mine. Îi dau cinci ani, liber, face ce vrea”, a spus Valeriu Iftime în luna martie, potrivit sport.ro.
Rămâne acum de văzut dacă patronul de la FC Botoșani va rămâne consecvent acestei idei. Și dacă îi va face până la urmă ofertă concretă lui Mirel Rădoi. Acesta este liber de contract de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, atunci când s-a despărțit de naționala României după ratarea barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar.
Recent, întrebat despre viitorul său, Mirel Rădoi s-a arătat foarte deschis ideii de a prelua o echipă din Liga 1. Iar această posibilitate ar putea să se întrevadă acum, după ultimele evenimente de la FC Botoșani și în urma declarațiilor făcute de Valeriu Iftime în martie.
Vom vedea încotro o apuc în noul sezon. Mi-e dor, vreau să antrenez. Sper să apară ceva. Dacă nu, continui cu lectura până voi putea pune teoria în practică. Dacă este ceva interesant în Liga 1, de ce nu? Vreau să antrenez o echipă de club”, a spus recent Mirel Rădoi.