Reghecampf nu l-a iertat pe Gigi Becali și a reușit să dea lovitura cu un jucător la care FCSB a visat

Dragos Stefanescu 04.07.2022, 11:46
Reghecampf nu l-a iertat pe Gigi Becali și a reușit să dea lovitura cu un jucător la care FCSB a visat

Laurențiu Reghecampf și-a început în forță mandatul la Nefchi Baku. Tehnicianul român a reușit o primă lovitură pe piața transferurilor. Reghecampf l-a adus la formația azeră pe Solomon Kvirkvelia, fotbalist dorit de Gigi Becali la FCSB.

Laurențiu Reghecampf, lovitură pe piața transferurilor. Neftchi Baku a luat un jucător dorit de FCSB

La scurt timp după despărțirea de Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf a semnat un contract pe doi ani cu Neftchi Baku. Tehnicianul român are ambiții mari împreună cu vicecampioana din Azerbaidjan în sezonul viitor. Pentru a se putea bate la campionat, Reghecampf a demarat în forță campania de transferuri.

Laurențiu Reghecampf l-a adus la Neftchi Baku pe fundașul Solomon Kvirkvelia (30 de ani). Fotbalistul gerogian se afla și pe lista celor de la FCSB. El a semnat cu echipa lui Reghecampf din postura de jucător liber de contract. Astfel, georgianul a ales Neftchi Baku în detrimentul vicecampioanei României.

Kvirkvelia este cotat la 1 milion de euro, potrivit Transfermarkt. Fundașul georgian a mai evoluat pe parcursul cariereri la FC Gagra, Metalist 1925, Lokomotiv Mocova, Rotor Volgograd, Rubin Kazan, Neftekhimik, T.S. Adademy și Zenit II.

Reghecampf are planuri mari cu Neftchi Baku. ”Vrem să ne luptăm pentru campionat!”

Pentru a-l convinge să semneze, conducătorii lui Neftchi Baku i-au oferit lui Reghecampf un salariu de nerefuzat. Potrivit ProSport, antrenorul român va încasa 480.000 de euro pe sezon, adică 40.000 de euro lunar. De aproape trei ori mai mult decât primea în Bănie, unde avea un salariu de „doar” 15.000 de euro pe lună.

În cadrul unei conferințe de presă, tehnicianul român a dezvăluit care sunt ambițiile sale la cârma lui Neftchi Baku. Reghecampf vrea să se lupte la titlu dar și să califice echipa în Conference League.

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au facut posibilă venirea mea aici. Vom începe pregătirile. Sper ca toţi din staff să ducă echipa la nivelul dorit. Este o luptă mare, vrem să calificam echipa în Conference League, şi în acelaşi timp vrem să ne luptăm pentru campionat. Ştim că nu va fi uşor.

Niciodată nu vorbesc despre contractul meu. Cred că mă priveşte doar pe mine şi clubul. Nu mă veţi auzi vorbind despre bani. Contractul este confidenţial”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

Motivul din spatele plecării lui Reghecampf de la Universitatea Craiova

Despărțirea lui Laurențiu Reghecampf de Universitatea Craiova a fost surprinzătoare, având în vedere că nimic nu prevestea acest lucru. Chiar dacă pe parcursul sezonului trecut au existat mai multe tensiuni în tabăra oltenilor, situația părea calmă la finalul campionatului. Totuși, nici calificarea în Conference League nu a adus liniștea în Bănie.

Chiar dacă erau prieteni de mulți ani, Laurențiu Reghecampf și Mihai Rotaru au avut mai multe divergențe pe parcursul colaborării de la Craiova. Conform digisport.ro, totul a culminat după ce Mihai Rotaru i-a sugerat lui Reghecampf să renunțe la o parte din staff-ul său. Mai multe zvonuri legate de niște petreceri în care au fost implicați secunzii lui Reghecampf au inflata atmosfera de la Craiova. Tehnicianul a refuzat categoric să renunțe la colaboratorii săi și astfel s-a ajuns la negocierea termenilor despărțirii. În urma acestor discuții Laurențiu Reghecampf a plecat din Bănie. El urmează să primească doar 180.000 de euro din cei 300.000 de euro cât era clauza sa.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622