Simona Halep și Patrick Mouratoglou se află zilele acestea în Marea Britanie, acolo unde românca participă la Wimbledon 2022. Cei doi au purtat un dialog interesant la conferința de presă care s-a ținut după victoria reușită în optimi în fața Paulei Badosa.
Simona Halep a trecut cu bine de Paula Badosa și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon 2022. Sportiva iberică nu a putut suporta umilința suferită în fața campioanei noastre. Iberica și-a găsit cu greu cuvintele la conferința de presă de după meci.
În schimb, Simona Halep s-a simțit foarte bine la conferința de presă de după succesul cu Badosa. Ea a avut grijă să îl introdus în discuție și pe Patrick Mouratoglou. Francezul nu se aștepta la așa ceva. Tehnicianul a fost luat prin surprindere.
În momentul în care a fost întrebată cum a reacționat noul ei antrenor după ce a învins-o pe Paula Badosa, jucătoarea din Constanța a avut o reacție inedită. În primă fază, ea i-a spus reporterului să îi adreseze această întrebare francezului. Ulterior, ea a dezvăluit ce sfaturi a primit de la francez înainte de meciul cu iberica.
Mi-a zis că este mândru că fac ceea ce am vorbit, respect ceea ce trebuie să fac și asta îl bucură cel mai mult nu neapărat rezultatul! Bineînțeles că și rezultatul, dar dacă fac ceea ce am discutat, este sigur că rezultatele vor veni!”, a povestit Simona Halep.
Fiica lui Stere Halep a explicat care este motivul pentru care fostul antrenor al Serenei Williams i se adresează uneori în limba franceză.
Păi trebuie să învăț și eu franceza! D-asta vorbește cu mine ca să prind și eu câteva cuvinte, dar e greu! N-am talent la așa ceva!”, a mai spus dubla campioană de Grand Slam.