Din favoritul lui Meme, în curtea rivalilor celor de la FCSB! Cine este jucătorul care a semnat cu Steaua

Olteanu Ștefan 11.03.2021, 15:10
Din favoritul lui Meme, în curtea rivalilor celor de la FCSB! Cine este jucătorul care a semnat cu Steaua

Steaua a reușit să „fure” un jucător de perspectivă din tabăra rivalei FCSB. Este vorba despre Emilian Pacionel, unul dintre preferații lui Meme Stoica. În 2018, Pacionel primea un contract pe cinci sezoane la FCSB, însă la doar doi an distanță înțelegerea a fost reziliată.

Din favoritul lui Meme, în curtea rivalilor celor de la FCSB

Emilian Pacionel, fotbalistul care debuta la FCSB la doar 16 ani, a fost unul dintre favoriții lui Meme Stoica. În 2017, Pacionel era aruncat în luptă pentru prima oară în disputa FCSB 6-1 Sănătatea Cluj, din Cupa României. Mijlocașul își trecea numele pe lista marcatorilor la debut, iar după meci era anunțat cu entuziasm drept o nouă lovitură a clubului.
Meme Stoica a fost la acea vreme printre cei mai vocali oameni care l-au lăudat pe Pacionel.

Pacionel are 16 ani, figura unui copil de 9 ani, dar vede fotbalul ca un jucător bun de 30 de ani. A avut o evoluție entuziasmantă. Când am fost prima oară cu Dică să-l vedem la juniori, parcă îl priveam pe Florin Cernat”, spunea managerul roș-albaștrilor, în 2017.

Ulterior, un an mai târziu, Pacionel și-a prelungit contractul cu FCSB pe cinci ani. În 2019, FCSB l-a împrumutat pe Pacionel la Farul Constanța, în Liga II. Mijlocașul nu s-a descurcat foarte bine la formația constănțeană. iar anul trecut și-a reziliat contractul cu FCSB.
Pacionel a ales să dea probe la Steaua București, formație din Liga a III a, unde a fost păstrat de Daniel Oprița.

Pacionel era favoritul lui Meme Stoica la FCSB
Pacionel era favoritul lui Meme Stoica la FCSB

Daniel Oprița: „În 30 de minute m-a încântat!”

Deși recunoaște că a fost la un pas să refuze transferul lui Pacionel, Daniel Oprița se felicită că l-a adus la Steaua în cele din urmă. Pentru ca transferul să se facă a fost nevoie de un meci de probă. Mai exact, de doar 30 de minute a fost nevoie pentru ca Oprița să își dea seama de calitățile mijlocașului.

Pacionel este un jucător care mai poate progresa. El când a venit în vară la noi şi eram foarte aproape să nu-l aduc. Am fost sunat, eu am spus că avem lotul foarte în regulă, pentru că aveam atunci 27 de jucători în lot şi am zis că nu mai pot să aduc jucători. Dar tot m-a sunat şi tatăl lui, m-a mai sunat şi ‘nea Fane Iovan, ”hai să-l vezi”. Şi am zis bine, hai să vină la meciul amical atunci cu Ulmu, să-l văd.

Şi, în 30 de minute, m-a încântat. Adică am spus imediat după acel să facem tot posibilul să-l semnăm şi mă felicit pentru lucrul ăsta, pentru că era destul de dificil dacă nu-l aveam pe Pacionel.
Pentru că Pacionel nu joacă doar pentru că este un jucător U21, este un jucător cu calitate, care va juca chiar dacă nu eram obligaţi din cauza vârstei. Este un jucător pe care mă bazez. În vară a venit şi nepregătit, acum o să fie mult mai bine.”, a spus Oprița, în emisiunea online Națiunea Stelistă.

Daniel Oprița, entuziasmat de progrsul lui Emilian Pacionel
Daniel Oprița, entuziasmat de progrsul lui Emilian Pacionel

Oprița: „M-am întrebat cum a putut FCSB să îl scape…”

Emilian Pacionel are șansa să joace în derby-ul Steaua – FCSB II, programat sâmbătă, de la ora 15:00. Formația din Ghencea este lider în Seria 4 din Liga III și se luptă pentru un loc la barajul de promovare.

Este un băiat foarte cuminte, toţi jucătorii… nu-mi fac probleme de genul ăsta. Am şi întrebat atunci, de ce a plecat, de ce este liber, pentru că este un fotbalist bun.
Am sunat un antrenor care l-a avut şi mi-a zis că nici el nu-şi dă seama de ce… M-am gândit că este un jucător cu probleme dacă cineva îl scapă aşa, la calităţile pe care le are m-am gândit că o să fie altceva. Dar nu, până acum nu a făcut nicio problemă.
Mi-am pus şi eu întrebare de cum au putut să scape de un jucător ca Pacionel. (A venit de la FCSB, nu?) Da”, a mai spus antrenorul Stelei.

Pacionel a împlinit 20 de ani pe 15 februarie. Mijlocașul Stelei are 1.76 înălțime și aproximativ 65 de kilograme.

Emilian Pacionel ar putea juca în derby-ul Steaua - FCSB II, prorgamat sâmbătă
Emilian Pacionel ar putea juca în derby-ul Steaua – FCSB II, prorgamat sâmbătă
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622