Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a trecut lejer de croata Donna Vekic (26 de ani, 82 WTA), 6-0, 6-2, în primul tur de la Rogers Cup, turneu care se dispută la Toronto. Shuai Zhang ar putea fi adversara româncei în turul 2 al turneului din Canada.
În urma victoriei de luni, Simona Halep se distanțează în duelul direct cu croata și duce scorul la 3-0. Mai mult, Halep se alege cu un câștig de peste 17.000 de dolari, pentru calificarea în turul 2.
Set2: Game, set și meci! Simona Halep se impune cu 6-0, 6-2 și duce scorul cu Vekic la 3-0
Set2: Scurtă perfectă a lui Vekic, care o surprinde pe Halep. 40-40
Set2: Replica lui Halep vine imediat. Românca câștigă game-ul 7 din setul 2. 5-2
Set2: Vekic revine de la 0-40 și câștigă game-ul. 4-2
Set2: Minge superbă a Simonei. Halep conduce cu 30-0. Vine și al treilea AS: 40-0. Se face 4-1 în setul 2 și turul 2 este aproape!
A dominant start for @Simona_Halep at @NBOtoronto! ? #NBO22 pic.twitter.com/xxLorASj6Y
— Sportsnet (@Sportsnet) August 8, 2022
Set2: Simona Halep câștigă un punct senzațional și preia conducerea în setul 2, după ce a fost egalată la 1.
Set2: Începe setul 2, cu Simona la serviciu
Set1: Simona Halep se impune lejer și câștigă primul set. 6-0!
Set1: Halep defilează în acest prim set, în care Vekic nu pare să găsească resurse pentru o replică pe măsură. 5-0
Set1: Simona Halep este tot mai agresivă și se impune și în game-ul patru. 4-0
Set1: Simona Halep câștigă game-ul la 0 și se distanțează în setul de debut. 3-0
Set1: Dublă greșeală a lui Vekic și Simona are două mingi de break. Și se face 2-0!
Set1: 15-15 în game-ul 2. Vekic a avut cea mai frumoasă lovitură din startul partidei. Un passing shot în lung de linie.
Set1: Simona își câștigă serviciul cu un as. 1-0 în primul set
Set1: Dublă greșeală în primul game pentru Simona. 30-30
INFO: Simona Halep are 32 de meciuri câștigate in acest sezon. Este pe locul 3. Lider este Iga Swiantek
Set1: Simona Halep servește în deschiderea partidei
INFO: Cele două jucătoare sunt pe teren și își fac încălzirea
INFO: Startul meciului este amânat cu câteva minute din cauza precipitațiilor. Ploaia a inundat terenul și a afectat programul de la Toronto.
Simona Halep pleacă din postura de mare favorită înaintea acestui meci. Românca de 30 de ani s-a impus în ambele dueluri anterioare cu croata de 26 de ani, aflată în prezent pe locul 82 în clasamentul WTA. Cele două s-au mai întâlnit în 2013 și 2017, de fiecare dată pe hard, la US Open, respectiv Indian Welles, iar fostul lider mondial a avut câștig de cauză în ambele cazuri, scor 6-2, 6-1, respectiv 6-4, 6-1.
Rogers Cup este unul dintre turneele preferate ale Simonei Halep. El se dispută alternativ la Toronto și Montreal. În 2015, ea a jucat o finală la Toronto. Iar în 2016 și 2018, când competiția s-a desfășurat la Montreal, Simona a câștigat marele trofeu.
Și vrea să facă același lucru și în acest an. Iar șansele sale sunt destul de bune. Halep a avut parte de o tragere la sorți favorabilă și are parte de un traseu accesibil, cel puțin pe hârtie, până în optimile de finală.
Dacă va trece de Donna Vekic, jucătoare ajunsă pe tabloul principal din postura de „lucky loser”, românca va juca în turul doi contra învingătoarei dintre Shuai Zhang și o jucătoare care va veni din calificări. În optimile de finală însă, Halep va avea cel mai probabil parte de o adversară mult mai dificilă. Dacă se respectă calculele hârtiei până la acel moment, fostul lider WTA se va duela cu estona Anett Kontaveit, jucătoare aflată în prezent pe locul 2 în clasamentul mondial.
În cazul în care va trece de ea, Simona Halep ar putea da în sferturi peste una dintre Elena Rybakina, Coco Gauff sau Aryna Sabalenka, jucătoare de asemenea foarte bine cotate în prezent. În eventualitatea accederii în semifinale, posibilele adversare din acest penultim act ar fi Paula Badosa, Petra Kvitova, Jelena Ostapenko, Jessica Pegula sau Emma Răducanu.
Pe cealaltă jumătate de tablou se află de asemenea nume grele, precum Iga Swiatek, Naomi Osaka, Ons Jabeur, Maria Sakkari, Belinda Bencic sau Garbine Muguruza, jucătoare alături de care Simona s-a antrenat înainte debutului turneului de la Toronto.
Simona Halep vine după ce a abandonat în turul doi la Washington, în fața rusoaicei Anna Kalinskaya. După Toronto, românca va mai juca Cincinnati, ultimul turneu de pregătire înaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului, cel de la US Open.