Borussia Dortmund a oferit primul punct de vedere oficial după apariția zvonurilor legate de un posibil interes pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în această vară. Hans-Joachim Watzke, directorul executiv al grupării de pe Signal Iduna Park, a admis că aducerea portughezului în Bundesliga reprezintă o „idee fermecătoare”, dar în același timp a subliniat că nu se poate pune problema de așa ceva. Cel puțin în acest moment.
În mod evident, marea problemă în calea acestei mutări este reprezentată de salariul colosal pe care Ronaldo îl are la Manchester United. Este arhi-cunoscut faptul că echipele din Germania sunt extrem de calculate când vine vorba despre finanțe. Iar Borussia Dortmund nu face rabat de la această paradigmă.
Watzke a recunoscut că îl admiră extrem de mult pe Ronaldo ca fotbalist. Dar, cel puțin pentru moment, este nevoit să își ia adio de la visul de a-l vedea pe lusitan pe Signal Iduna Park.
Îl ador ca jucător, este cu siguranță o idee fermecătoare. Să îl vezi pe Cristiano Ronaldo jucând pe Signal Iduna Park… Dar nu este niciun contact între părțile implicita. Deci, de acum, trebuie să vă opriți din a vorbi despre acest lucru”, a spus Hans-Joachim Watzke, citat de Mirror.
Varianta Cristiano Ronaldo la Borussia Dortmund a fost vehiculată în contextul în care portughezul ar fi fost deja „refuzat” de majoritatea cluburilor mari din Europa. Practic, el nu a fost dorit, nu din cauza valorii sale de fotbalist, ci din cauza salariului foarte mare pe care îl are la United. Dar, parțial, și din cauza vârstei sale înaintate.
Pe rând, s-a scris că Chelsea, Atletico Madrid sau Bayern Munchen au zis „pas” posibilității de a-l transfera în această vară pe Cristiano Ronaldo. De asemenea, s-a mai scris și despre un posibil interes de la AS Roma, Napoli, Inter Milano sau AC Milan. Dar și despre Real Madrid sau Sporting Lisabona
El a fost cel care a insistat o lungă perioadă se plece de la Manchester, pentru că își dorește foarte mult să joace în UEFA Champions League în acest sezon. Iar „diavolii roșii” și-au câștigat biletele doar pentru Europa League în urma sezonului trecut de Premier League.
Iar Borussia Dortmund putea să îi ofere portughezului ceea ce își dorea. Nemții sunt în căutarea unui alt atacant, după ce Sebastian Haller, care a fost adus în această vară, a fost depistat cu cancer testicular.