Andrea Compagno a fost prezentat oficial la FCSB! Primele cuvinte ale atacantului italian pentru fanii roș-albaștri

Gabriel-Alexandru Ioniță 29.08.2022, 17:12
Andrea Compagno a fost prezentat oficial la FCSB! Primele cuvinte ale atacantului italian pentru fanii roș-albaștri

Andrea Compagno a fost prezentat oficial de FCSB în după-amiaza zilei de luni. Atacantul italian în vârstă de 26 de ani le-a transmis deja și primul mesaj fanilor echipei patronate de Gigi Becali.

Andrea Compagno, primele cuvinte în tricoul FCSB-ului

Fotbalistul adus de la FCU Craiova a ținut să sublinieze că este încântat de acest pas pe care l-a făcut în carieră. De asemenea, el i-a îndemnat pe suporterii vicecampioanei României să vină în număr mare la stadion pentru a-l putea vedea în acțiune.

Salut! Sunt foarte fericit că am ajuns aici. Abia aștept să joc cât mai curând. Veniți la stadion, vă aștept. Forța roș-albaștrii!”, a spus Andrea Compagno pentru FCSB TV.

Mega-afacere reușită de Adrian Mititelu

Andrea Compagno reprezintă o super-afacere pentru Adrian Mititelu. După ce l-a adus gratis în urmă cu doi ani, patronul lui FCU Craiova l-a cedat în schimbul sumei de 1.5 milioane de euro, plus un procent de 10% dintr-un eventual viitor transfer. Informația a fost furnizată chiar de clubul din Bănie prin intermediul unui comunicat de presă.

„Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că Andrea Compagno a fost cedat la formația FCSB pentru €1.5M + 10% dintr-un viitor transfer.

În vârstă de 26 ani, “El Matador” a fost o piesă esențială a echipei în ultimele sezoane și este unul dintre cei care au contribuit la promovarea Științei în prima ligă din România.

Andrea și-a început cariera în Italia, unde a jucat pentru: Catania, Due Torri, Pinerelo, Torino U19, Borgosesia și Norense.

Între 2018 și 2020, înainte de transferul la Craiova, Compagno a jucat în San Marino, la Tre Fiori FC, unde a avut o medie de aproape un gol pe meci: 37 de reușite în 41 de apariții.

În cei doi ani petrecuți în Bănie, Andrea a reușit să marcheze 26 goluri în 61 meciuri și a fost desemnat de 2 ori, de către suporteri, jucătorul sezonului pentru Știința.

Clubul îi mulțumește lui Andrea pentru ce a realizat în tricoul alb-albastru și îi dorește mult noroc în cariera sa de fotbalist”, a transmis FCU Craiova pe site-ul oficial.

Gigi Becali este felicitat pentru acest transfer

Transferul lui Compagno la FCSB a fost analizat și de antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă. El crede că vicecampioana a reușit o lovitură importantă și a ținut să sublinieze meritul pe care îl are Marius Croitoru în ascensiunea fotbalistului italian din acest sezon.

„Mi se pare o achiziție interesantă. E un jucător care a apărut în România la nivelul Ligii 2. A explodat efectiv în Liga 1. Marius (n.r. Croitoru) are arta asta să lucreze cu jucătorii. Probabil că a construit o tactică pentru a-l pune în valoare. E un jucător cu talie, destul de mobil pentru înălțimea lui, foarte bun în careu, foarte bun la jocul de cap, un pivot. Am rămas surprins când am auzit că se plătesc 1.5 milioane de euro. A fost surprinzător să aud și că domnul Mititelu îi dă drumul”, a spus Burcă la Digi Sport.

CITEȘTE ȘI Transferul lui Andrea Compagno i-a prilejuit lui Mihai Stoica o nouă ieșire publică. Cum a reacționat managerul FCSB

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622