David Popovici este marea speranță a sportului românesc. Înotătorul de doar 17 ani este deja campion mondial atât la juniori, cât și la seniori,. Următorul mare obiectiv este obținerea unei medalii la Paris, în 2024, la Jocurile Olimpice.
Sportivul legitimat la CS Dinamo a reușit, anul acesta, o performanță greu de egalat. Acesta a devenit primul înotător care obține, în același an, la două probe diferite, titlul de campion mondial, atât la seniori, cât și la juniori. Este vorba despre probele de 100 si 200 de metri liber.
De altfel, o singură spottivă a mai reușit să obțină atât un titlu mondial la seniori, cât și unul la juniori, în același ani. Este vorba de Ruta Mailutyte, care se impunea, în 2013, la ambele categorii, în proba de 100 de metri ”breast”
David Popovici a reușit să câștige trei medalii la Campionatul Mondial de juniori de la Lima, Peru. În cadrul probei de 100 de metri liber, acesta a bifat, pentru a 16-a oară în acest an, un timp de sub 48 de secunde. Astfel, și-a consolidat recordul mondial pentru cele mai multe astfel de performanțe într-un an calendaristic. Performanța e și mai impresionantă când ne gândim că mai sunt patru luni până la finalul acestui an. Până la David Popovici, cel mai ”cotat” astfel de înotător, era Alessandro Miressi, cu 11 curse sub 48 de secunde în 2009.
După ce a făcut senzație la Campionatul Mondial de Juniori de la Lima, Popovici și-a expus marele vis al carierei. Obiectivul sportivului de 17 ani, legitimat la CS Dinamo, este să devină cel mai mare înotător din toate timpurile. El susține că acest gând îl motivează să se pregătească la cel mai înalt nivel.
„Mă motivează zi de zi ideea de a fi cel mai bun al tuturor timpurilor și de a atinge acest statut în cel mai scurt timp posibil. Vreau să fiu campionul lumii, un campion de necontestat! Acestea sunt lucrurile care mă motivează ocazional. De pildă, când mă mai plictisesc la antrenamente.
Dar ceea ce mă motivează cu adevărat, în permanență, zi și noapte, când nu vreau să mă trezesc devreme pentru antrenament sau când apa e rece la bazin e, pur și simplu, obsesia mea. Obsesia mea de a fi cel mai bun, cel mai rapid. E ceva pe care l-am avut mereu în mine. Și, din fericire, am toate resursele necesare pentru ca această obsesie să devină realitate.
Nu știu unde am auzit vorba asta, dar spune așa: Gasește-ți obsesia și urmărește-o fără milă! Asta fac eu. Sunt dispus să fac sacrificiile necesare pentru obsesia mea, sunt dispus să muncesc din greu, nu doar din greu, dar cu cap, la modul inteligent. De asemenea, am încredere deplină în staff-ul meu, în oamenii care îmi compun programul de antrenament” – David Popovici, într-un interviu pentru SwimSwam.
Înotătorii români au făcut ravagii la Campionatele Mondiale de juniori. Delegația noastră s-a clasat pe locul patru în clasamentul pe medalii, cu patru medalii de aur, și câte două de argint și bronz. Medaliile de aur au fost cucerite la probele de ștafetă masculină – 4x100m liber (David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Dinu), 100 și 200 de metri liber masculin (David Popovici), respectiv 50 de metri liber feminin (Bianca Coste).
Medaliile de argint provin din probele de 400 metri liber (Vlad Stancu) și ştafetă combinată 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Dinu, Rebecca Diaconescu, Bianca Costea). Bronzul a venit în probele de 800 și 1500 de metri liber masculin (Vlad Stancu).