S-a aflat ce meserie are ginerele lui Dan Șucu, unul dintre cei doi acționari ai clubului Rapid. Milionarul este dispus să îi cedeze o parte din averea sa. Ce anume l-a convins să ia această decizie și cum i-a câștigat încrederea tânărul însurățel lui Dan Șucu.
Dan Şucu a preluat în primăvara acestui an 50% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid. El le-a promis fanilor că formația giuleșteană va beneficia într-un an şi jumătate de două baze sportive în nordul Capitalei, Constructorul şi Coresi, amenajarea lor urmând să se ridice în total la aproximativ 8 milioane de euro.
La fel cum se ocupă de echipa din Giulești, omul de afaceri are grijă ca celor dragi să nu le lipsească nimic. El s-a asigurat din timp că Ioana Șucu va avea o nuntă exact așa cum și-a dorit.
Fiica lui Dan Șucu și-a unit destinul în această vară cu Horia Matei. Așa cum era de așteptat, cei doi au avut sute de invitați.
Petrecerea Ioanei Șucu a fost organizată într-un cort amenajat cu gust, la Buftea. Cortul a fost decorat cu o mulțime de flori naturale și luminițe. Mama ei, Camelia Șucu, a povestit că frumoasa blondină a avut parte de nunta la care a visat încă de pe vremea când era doar o copilă.
Ioana și-a trăit ieri visul copilăriei.”, a evidnețiat soția omul de afaceri Dan Șucu.
Andreea Esca s-a aflat printre invitații Ioanei Șucu. Vedeta „Știrilor Pro TV” a dezvăluit în ce a constat darul de nuntă.
Așa cum a fost și la nunta surorii ei – sunt niște petreceri reușite. Trebuie să ne îmbrăcăm comod că să putem dansa și să ne simțim bine, în general. Cadouri i-am luat ceva pentru casă nouă și sper să-i facă plăcere.”, a declarat Andreea Esca, citată de stirileprotv.ro.
Mulți s-au întrebat cu ce se ocupă ginerele lui Dan Șucu. Ei bine, bărbatul cu care fiica acționarului de la Rapid are studii superioare. Și chiar lucrează în domeniu. Mai precis, este medic stomatolog. Mulți români au călcat pragul cabinetului la care activează ginerele lui Dan Șucu.
Medicul stomatolog care i-a devenit sot în acte Ioanei Șucu știe să fie și romantic. El a reușit să îi surprindă pe toti oaspeții la dansul de deschidere al nunții. Cei doi amorezi și-au arătat dragostea unul față de celălalt pe melodia lui Michael Buble, într-un decor magic.