Darren Cahill (56 de ani) a reacționat după anunțul retragerii lui Roger Federer. Fostul antrenor al Simonei Halep i-a transmis elvețianului un mesaj emoționant. Federer este considerat de mulți cel mai bun tenismen din istorie.
Lumea sportului va fi mai săracă. La câteva zile după anunțul legendarei Serena Williams, a venit și rândul lui Federer să vorbească despre ultimul meci al carierei. Jucătorul preferat al Simonei Halep a anunțat că Laver Cup va fi ultimul turneu la care va participa. Federer are 20 de titluri de Grand Slam în palmares.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este programat în perioada 23-26 septembrie. Anunțul elvețianului a produs un val de emoție în lumea sportului. Unul dintre cei care au reacționat a fost Darren Cahill.
„Foarte puţini ar fi mai mândri de jucătorul şi persoana care ai devenit, Rog. Ce carieră! O inspiraţie, un lider, o icoană şi un model de urmat pentru toate noile generaţii. O lecţie de clasă! Toate cele bune Mirkăi şi familiei! Bravo, prietene”, a fost mesajul lui Cahill.
Very few would be more proud of the player and person you’ve become than this bloke, Rog.
What a career. An inspiration, leader, icon and role model to all new generations. A lesson in class.
All the best to Mirka and the family
Well done mate ? @rogerfederer #PeterCarter pic.twitter.com/EZBq60Aaz1
— Darren Cahill (@darren_cahill) September 16, 2022
2022 a adus și retragerea Serenei Williams. Americanca a fost considerată cea mai valoroasă jucătoare din istorie. A spus adio la US Open. Acum, Serena și-a căutat cele mai potrivite cuvinte față rivalul lui Rafa Nadal și al lui Djokovic.
„Am vrut să găsesc calea perfectă să spun asta, întrucât ai pus capăt drumului cu atâta elocvență – atât de perfect, cum a fost întreaga ta carieră. Întotdeauna te-am urmărit şi te-am admirat.
Drumurile noastre au fost atât de similare, s-au asemănat atât de mult. Ai inspirat fără încetare milioane şi milioane de oameni – inclusiv pe mine – şi asta nu vom uita vreodată. Te aplaud şi aştept cu nerăbdare să văd ce vei face în viitor.
Bun venit în clubul celor care s-au retras. Şi mulţumesc că eşti tu, Roger Federer”, a scris Serena Williams pe Instagram.
Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil,
Roger Federer