Zi importantă pentru unul dintre antrenorii români, care lucrează în străinătate. Un român e omul zilei în Franța! Adrian Ursea și Nice au făcut instrucție cu marea Olympique Marseille. Singura echipă franceză deținătoare a Ligii Campionilor a pierdut clar duelul cu formația de pe Coasta de Azur.
Grație acestui rezultat înregistrat cu OM, roș-negrii au urcat pe locul 10 în Ligue 1, scăpând momentan de emoțiile retrogradării.
Meci de vis făcut de OGC Nice în fața lui Olympique Marseille. Partida a contat pentru etapa a 30 a campionatului francez de fotbal, iar oaspeții veneau după două etape în care obținuseră 6 puncte. Numai că elevii lui Jorge Sampaoli nu au reușit mai nimic în fața tacticii lui Adrian Ursea, care a pregătit perfect duelul.
Cel care a deschis scorul a fost Khéphren Thuram-Ulien, fiul marelui Lilian Thuram, fostul campion mondial cu naționala Franței, în 1998. În minutul 34, Thuram înscria și stabilea scorul pauzei, un rezultat surprinzător ținând cont de poziția celor două formații.

Revirimentul marseillezilor nu s-a produs în partea secundă, ba mai mult OGC Nice s-a descătușat. Gouin și Claude Maurice au marcat de alte două ori în poarta legendarului Mandanda.
Victoria lui Nice este una dintre cele mai mari din actuala stagiune competițională pentru formația din Nisa. Cele trei puncte obținute de elevii lui Adrian Ursea i-au propulsat pe poziția a 10 a în clasamentul din Ligue 1. Este cel de-al treilea succes în ultimele patru confruntări pentru formația românului, care și-a consolidat poziția în fruntea staff-ului tehnic.
Românul care antrenează într-unul dintre cele mai bogate orașe ale Europei are un salariu infim. Este vorba de Adrian Ursea (53 de ani), tehnicianul celor de la OGC Nice, echipă din prima ligă franceză. Ursea a preluat funcția de „principal” al celor de la Nice la sfârșitul anului trecut. A fost, însă, antrenor secund în mandatul lui Lucien Favre, între 2016-2018. După plecare francezului la Borussia Dortmund, Ursea a rămas secundantul fostului mare jucător Patrick Vieira, timp de încă un an
Rezultatele slabe i-au făcut pe oficialii echipei să îl demită pe Vieira, Ursea fiind numit principal la finalul anul trecut. Și, cu toate că trăiește într-unul dintre cele mai „fițoase” orașe europene, salariul lui e pe măsura situației echipei. Adică, e pe locuri de retrogradare. Ba chiar, ca salariu, Ursea, stă mai rău, locul 17 din 20, decât poziția formației în clasament.