Toată lumea sportului fierbe de trei zile de la aflarea ştirii că Simona Halep a fost găsită pozitiv la un control antidoping.
Multe legende ale sportului alb, dar şi apropiaţi ai sportivei au încercat să explice eroarea. Care ar putea să o coste scump pe constănţeanca de 31 de ani. Una dintre variantele pe care însă un specialist o exclude este cea a administrării unui supliment care ar fi conţinut substanţe interzise în timpul pauzelor din timpul meciurilor.
Sorin Popescu, medic al echipelor de Cupa Davis şi Fed Cup, susţine că protocolul este unul strict în aceste cazuri. Iar prepratorii fizici nu pot oferi sportivilor medicamente fără aprobarea medicului turneului respectiv. El dă exemplul fostului mare tenisman Greg Rusedski. Acesta a fost găsit în corp cu nandrolon la un control efectuat în 2003.
Ştiindu-se curat, britanicul a iniţiat o acţiune în instanţă, iar verdictul a fost unul favorabil. Juraţii i-au dat câştig de cauză pentru că substanța descoperită a fost ingerată din suplimentele alimentare contaminate primite din partea fizioterapeuților.

Pentru că vremurile s-au schimbat, o astfel de „scăpare” este aproape imposibilă pentru Simona Halep.
„De atunci s-au declanșat niște protocoale foarte dure. Chiar și pentru un paracetamol trebuie făcută o fișă întreagă, iar eu scriam în dreptul lui și seria de pe cutie. La un moment dat m-a întrebat supervizorul ce înseamnă asta, i-am explicat că e vorba de rigurozitate, să se știe din ce lot a provenit. Aceste fișe trebuie semnate de toată lumea, jucător, fizioterapeut, medic și supervizor”, dezvăluie medicul pentru Gsp.
Acesta dezvăluie şi în ce fel pot interveni fizioterapeuţii în timpul jocurilor în ceea ce priveşte medicaţia sportivilor.
„Doar lucrurile uzuale, gen paracetamol, maximum antiinflamatoare, voltaren sau diclofenac. Ce se poate da fără rețetă și nu este suspceptibil să fie pe lista substanțelor interzise. Ei sunt foarte bine instruiți în acest sens, oricum, medicul trebuie să-și dea acceptul”, transmite Popescu.
Chiar şi în cazuri excepţionale, se poate cere utilizarea unui medicament care poate fi administrat sportivilor dacă starea lor de sănătate este afectată.
„Dacă este o situație gravă, solicită aprobare pentru a administra altfel de medicamente. Excepția supremă poate fi doar un caz în care este pusă în pericol viața sportivului, spre exemplu o reacție alergică puternică, la care trebuie administrat cortizon sau chiar epinefrină în situație de șoc anafilactic. Și se notează exact circumstanțele administrării și situația de pericol”, a mai comentat Sorin Popescu.