Situație nemaiîntâlnită în tenisul românesc. Alegerile pentru șefia federației au fost amânate dintr-un motiv incredibil

Radu Bordei 28.10.2022, 12:07
Situație nemaiîntâlnită în tenisul românesc. Alegerile pentru șefia federației au fost amânate dintr-un motiv incredibil

Tenisul românesc încă nu și-a ales omul care să îl conducă în viitorul apropiat. Alegerile nu s-au putut ține la data stabilită, așa că George Cosac va rămâne în continuare la șefia forului, în calitate de președinte interimar.

De ce a rămas tenisul românesc fără om în fruntea Federației. Adunarea Generală a fost amânată

Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri a Federaţiei Române de Tenis, programată, joi, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, a fost amânată din lipsă de cvorum.

pentru a fi întrunit cvorumul decizional era nevoie de două treimi din numărul total al membrilor cu drept de vot, mai exact 281. Din păcate, la ședință nu au fost prezenți decât 46 din cei 421 membri. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al FRT, George Cosac.

Acesta a preluat mandatul de al Ion Țiriac. Miliardarul fusese ales în iulie 2019 și și-a dat demisia anul trecut. De aceea, funcția a rămas vacantă. Peste 30 de zile, Adunarea Generală a fost reprogramată și se speră ca de data aceasta să se întâlnească cvorumul. Pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis şi-au depus candidaturile cinci persoane: George Cosac, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov, Răzvan Itu şi Mihai Rusu. O a şasea candidatură, a lui Costel Curcă, a fost respinsă.

Victorie mare pentru Cosac în „duelul” cu MTS

FRT și Ministerul Sportului sunt într-un scandal imens. Oficialii tenisulu din din România sunt supărați că forul condus de Eduard Novak a decis micșorarea finanțării. În replică, s-a ajuns la un proces, iar ÎCCJ a decis că FRT are dreptate.

În luna martie, Eduard Novak a anunțat că tenisul va primi 1.5 milioane de lei din partea Ministerului Sportului, față de 2.2 milioane de lei, cât se stabilise inițial. În același timp, FRT a avut un buget de 571 de milioane de lei, cel mai mare din ultimii ani.

Problemele nu au apărut acum: scandalul datează de mai bine de șapte ani, perioadă în care tenisul s-a declarat nemulțumit de finanțările primite. FRT va beneficia de sumele neplătite de Ministerul Sportului în ultimii ani, după ce forul condus de Eduard Novak va fi executat silit. La această sumă se va adăuga și o dobândă legală penalizatoare.

Acești bani vor fi investiți primordial în dezvoltarea sectorului juvenil şi infrastructură în încercarea de a repara, pe cât posibil, prejudiciile produse în decursul acestor 4 ani, prin blocarea nedreaptă a finanțării tenisului românesc” , se arată în comunicatul semnat de preşedintele interimar al FRT, George Cosac.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622