Încă un motiv de supărare pentru Simona Halep. Aceasta a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată cu Roxadustat. Jucătoarea din România ratează prezența la prestigiosul Turneu al Campioanelor, unde ar fi avut șanse să joace.
În timp ce fostul lider mondial se concentrează pe lupta din tribunale, principalele rivale din WTA se întâlnesc în ultimul mare turneu al anului. Acesta are loc în SUA, la Fort Worth. Turneul Campioanelor reunește la start cele mai bune 8 jucătoare din lume, iar el în mod normal s-ar fi desfășurat în China, dar locația s-a schimbat în acest an. Aflată pe locul 10, la momentul suspendării, Simona ar fi avut și ea o șansă să joace, ca rezervă a doua. Așa, însă, va trebui să stea departe de teren și mai mult în sala de tribunal.
De situația româncei a profitat americanca Madison Keys, rezervă la Turneul Campioanelor alături de Veronika Kudermetova (Rusia).
Turneul debutează luni, de la 22:00, ora României. Programul primei zile:
Krejcikova / Siniakova – Krawczyk / Schuurs
Jessica Pegula – Maria Sakkari
Ons Jabeur – Aryna Sabalenka
Gauff / Pegula – Xu / Yang
Ons Jabeur, numărul 2 mondial, a avut destule dueluri cu Simona, în utlima perioadă. Jucătoarea din Africa a fost surprinsă de faptul că jucătoarea noastră a fost depistată pozitiv. Tunisianca a recunoscut că nu știe ce să creadă despre întreaga poveste.
Am fost șocată, așa se întâmplă când cineva face o greșeală, din păcate. Nu știu dacă a trișat, dacă se întâmpla asta, cred că se găsea o cantitate de substanță mare în organism. Dar la ea a fost ceva foarte mic, deci nu știu ce se petrece. Asta este frica oricărui jucător, să ia ceva fără să știe și să fie controlat apoi. sper că ce spune ea este adevărat, a comentat Jabeur.
Liderul mondial, Iga Swiatek, speră la rândul ei să se clarifice lucrurile cât mai repede.
Eu mereu am crezut că Simona joacă corect, de aceea sunt surprinsă. Aștept să se clarifice lucrurile cât mai repede. Oricum, este o situație dezamăgitoare, a declarat poloneza