FC Botoșani a făcut un nou pas greșit și presiunea crește pe umerii lui Mihai Teja. Moldovenii nu au putut să scoată nici măcar un punct, pe teren propriu, cu Voluntari. Ilfovenii s-au impus după autogolul lui Sadiku.
Moldovenii au fost ocoliți de șansă, când oaspeții au punctat la primul lor atac mai consistent. Mai mult, Sadiku a marcat în propria poartă și apoi gazdele nu au mai reușit să revină pe tabela de marcat. Este adevărat că și oaspeții s-au apărat exact și au beneficiat de cele mai importante ocazii, pe contraatac.
Primul șut pe poartă al nostru a venit târziu, dar, din dinamica jocului încercăm să ducem mingea în fața porții. Așa putem șuta la poartă de la 70 de metri, pentru statistici. Citeam că Barcelona domina, pasa mult și trăgea, în unele meciuri, prin minutul 80. Dar construia cu răbdare, nu se grăbea să șuteze doar de darul de a apărea pe statistici. Este greu cu o echipă ca Voluntari, ei se băgau pe două linii în fața careului, așa că trebuia să construim, să ducem mingea pe flancuri, să desfacem. Ăsta este jocul, asta trebuia să facem, nu aveam alte soluții. Am încercat să jucăm și cu fundașii laterali, să atace mai mult, să urce, așa se joacă și afară, a încercat să explice Teja.
Antrenorul a fost atacat de patron, chiar dacă etapa trecută echipa a scos un punct la Chindia. Valeriu Iftime a criticat prudența excesivă a lui Teja.
„Nu știu dacă la Chindia am fost defensivi, am controlat meciul, poate nu în ultimele minute. Atunci e normal, poți câștiga meciul, apare frica să nu pierzi punctele. Și azi am jucat bine, mereu am încercat să joc ofensiv, să bag și doi atacanți când s-a putut. Nu sunt definiția fricii, dar nu poți să te duci numai pe ei, cum se zice. Azi am atacat și am pierdut, am luat gol. Mai este și tactică în fotbal, un echilibru, nu este așa ușor, dacă îți iese ești mare antrenor, dacă nu, ești criticat. Așa e la fotbal, mereu comentează lumea, mulți își dau cu părerea”, a mai delcarat Mihai Teja.
Suntem într-un moment greu, sper să îl depășim repede. Meciul l-am controlat, ei au emrs doar pe contre. O neatenție ne-a făcut să luăm gol, trebuie să fim mai atenți, mai concentrați, a comentat și Perianu.