Adrian Mititelu continuă să se felicite în spațiul public pentru inspirația pe care a avut-o la transferul lui Andrea Compagno. Atacantul italian în vârstă de 26 de ani care face senzație în acest sezon de Superligă a fost adus la FCU Craiova, liber de contract, în iulie 2020, după ce ultima dată evoluase la Tre Fiori, în San Marino.
Compagno a dat un randament foarte bun în Bănie, în ciuda unui start mai dificil, marcat de o accidentare, iar, drept consecință, a fost transferat de Gigi Becali în vara acestui an la FCSB pentru suma de 1.5 milioane de euro. În mod evident, o afacere excelentă pentru Adrian Mititelu, care susține că aducerea italianului l-a costat doar 5.000 de euro, bani pe care i-au primit impresarii fotbalistului drept comision.
„N-am dat niciun ban. Am dat 5.000 la impresari. Mi-a zis că a fost la Petrolul Ploiești. Și am sunat și eu pe cineva să vorbească cu antrenorul care a fost atunci la Petrolul Ploiești. Și mi-a spus să nu-l iau că nu e de România.
Nu l-am găsit eu. Am primit o propunere de la un impresar cu care am o relație foarte bună. Mi-a plăcut de el când l-am văzut că era foarte înalt și dădea bine cu capul și când l-am adus am zis asta e să vedem, l-am adus un an de zile.
De la prima întâlnire mi-am dat seama că o să fie un fotbalist foarte bun și nu vreau acum să exagerez. L-am văzut cum lovește mingea foarte bine. Începuse foarte bine în Liga 2, dar a avut ghinionul că s-a accidentat”, a spus Adrian Mititelu potrivit fanatik.ro.
Recent, Andrea Compagno, golgheterul la zi al Superligii cu 12 goluri, 5 pentru FCU Craiova, 7 pentru FCSB, a ajuns în atenția celebrului jurnalist italian Gianluca Di Marzio. La acel moment, atacantul vicecampioanei României era pe primul loc în topul celor mai buni marcatori italieni în acest an calendaristic.
„Mă credeți dacă vă spun că am descoperit asta tocmai acum? (n.r. Că este italianul cu cele mai multe goluri în 2022) Nu mă gândesc la asta, dar e normal cu cât marchezi mai mult, cu atât ai mai multă încredere în tine. Campionatul este același, așa că nu am avut problema de a fi nevoit să mă adaptez. M-am trezit imediat în condițiile ideale pentru a marca goluri.
Sunt un alt jucător în comparație cu cel care a părăsit Italia în urmă cu patru ani. Am fost afectat de accidentări și dureri musculare care nu mi-au permis să joc fotbal relaxat.
Visul meu a fost întotdeauna să joc în Serie A , așa că este normal că aș vrea să revin în viitor. Dar acum nu mă gândesc la asta. Mă bucur de Steaua (n.r. FCSB) și de toate lucrurile bune care se întâmplă”, a spus Andrea Compagno în interviul oferit lui Gianluca Di Marzio.