Moment emoționant cu Mircea Lucescu în prim-plan! Părea că stă să izbucnească în plâns!

Catinca Giosanu 28.03.2021, 11:48
Moment emoționant cu Mircea Lucescu în prim-plan! Părea că stă să izbucnească în plâns!

Dinamo a pierdut meciul amical cu echipa antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev. A fost 0-3, însă scopul jocului a fost atins. Suporterii din DDB au anunțat că în curând vor obține licența pentru sezonul următor din Liga 1.

Moment emoționant cu Mircea Lucescu în prim-plan!

Câinii au primit acceptul de a scoate la vânzare bilete virtuale pentru jocul disputat în complexul Dinamo din Kiev. În jur de 70.000 de tichete au fost scoase pe piață. Roș-albii au reușit să vândă 45.000 din totalul lor. Cu tot cu tricourile vândute înainte de jocul de la Kiev, s-au adunat aproximativ 260.000 de euro în conturile DDB. Banii vor ajuta la plata licenței de Liga 1 pentru sezonul următor.

Amicalul a avut conexiuni speciale pentru Mircea Lucescu. Tehnicianul a primit de la Gigi Mulțescu un fanion cu însemnele clubului la care a activat atât ca jucator, cât și ca antrenor. Lucescu a fost atât de impresionat încât i-a venit să plângă la momentul de reculegere ținut înainte de startul jocului. Momentul a fost surprins de camere de luat vederi. Pe imagini se vedea că Lucescu era foarte emotionat, undeva la marginea terenului.

Părea că stă să izbucnească în plâns!

Suporterii-acționari din DDB  au dezvăluit la finalul meciului cu echipa lui Mircea Lucescu că mai sunt necesari doar 106.500 de euro pentru licență. Anunțul a fost făcut prin intermediul paginii de Facebook Peluza Cătălin Hîldan Dinamo.

CÂINILOR, AM COBORÂT DATORIA PENTRU LICENȚĂ PÂNĂ LA 110.000€. Am pornit de la o datorie de 1.200.000€ și am reușit să plătim 91% din această sumă într-un timp record. Cu un ultim efort, PUTEM SALVA CLUBUL! UPDATE ora 18:42: 106.500€ PÂNĂ LA LICENȚĂ!”, se arată în comunicatul transmis de suporterii dinamoviști.

Jucătorii celor două echipe au stat împreuna la poza dinaintea meciului. Sportivii de la Bucuresti au purtat hanoracele DDB și au avut la ei un banner, prin care îi încurajau pe fanii care încă nu au făcut-o să se alăture DDB.

Partida cu echipa lui Mircea Lucescu îi aduce pe
Partida cu echipa lui Mircea Lucescu i-a adus pe ”câini” la un pas de licență

La finalul meciului, Lucescu a primit un card onorific de membru DDB, precum și un tricou cu Dinamo, inscripționat cu numele său. Dar asta nu e tot! Suporterii i-au oferit și un tablou uriaș, în care era reprezentat alături de membrii cotizanți ai DDB. Reacția lui Lucescu i-a lasăt însă mască pe fani. Oficialul le-a cerut să ia pânza înapoi la București. Le-a cerut să o ducă pe noul stadion al lui Dinamo!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622