Situaţia neplăcută pe care o traversează Simona Halep i-a inspirat până şi pe reprezentanţii Agenției pentru Integritatea Tenisului care a dictat de altfel şi suspendarea provizorie la adresa româncei.
Forul a oprit-o pe campioana noastră de la participarea în competiţii după un test pozitiv la roxadustat făcut în timpul US Open. Iar acum oficialii ITIA sunt conştienţi că astfel de cazuri pot apărea oricând la marile competiţii.
Informaţii apărute prin intermediul jurnaliştilor de la Herald Sun dezvăluie faptul că angajaţi ai Agenţiei pentru Integritatea Tenisului se află la Australian Open. Pentru a monitoriza corectitudinea celor care participă la primul grand slam al anului. Dar nu doar dopajul reprezintă un flagel care afectează tot mai mult sportul alb.
Oamenii din jurul fenomenului sunt concentraţi pe împiedicarea răspândirii meciurilor trucate.
„Există jucători care au fost implicați în aranjarea meciurilor, care vin la turneul de Grand Slam!”, a fost avertismentul lansat de Adrian Bassett, directorul departamentului de comunicare al organismului.

În ultimii ani, tot mai mulţi jucători apar în anchetele în care se încearcă depistarea trişorilor din tenisul mondial. Iar Australian Open este o competiţie unde aceştia ar putea acţiona „în voie”.
„Desigur, jucătorii care ne interesează vin la Australian Open, acesta este unul dintre motivele pentru care anchetatorii noștri se află aici. Deocamdată nu avem dovezi de aranjare în masă a meciurilor la turneul de Grand Slam, deoarece toată lumea e cu ochii pe turneu și casele de pariuri sunt în alertă și ele”, a completat acelaşi oficial.
În 2022, Asociația Internațională de Integritate a Pariurilor a trebuit să dicteze 4 interdicţii pe viaţă la adresa unor jucători care au fost prinşi că au complotat în ceea ce priveşte aranjarea unor partide din circuit. Mai rău a fost însă pentru antrenori. 26 dintre aceştia au fost sancţionaţi doar anul trecut.
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a luat fiinţă în urmă cu doi ani. Intenţia sa fiind aceea de a eradica fenomenele care strică imaginea acestui sport în lume. Iar interesul acordat Australian Open nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

Având în vedere că mereu reprezentanţii ITIA sunt alertaţi în privinţa unor încercări de eludare a regulilor fair play-ului în una dintre disciplinele care cere în primul rând eleganţă din partea participanţilor. De curând Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a pornit o anchetă legată de modul în care 4 jucători români ar fi derulat acţiuni de aranajare ale unor meciuri la un turneu desfăşurat în ţara noastră, în vara anului trecut.