FC Argeș și-a atins obiectivul: piteștenii s-au apărat tot meciul și au reușit să blocheze liderul Farul. Echipa lui Hagi, cunoscută pentru ușurința cu care își crează ocazii de gol, nu a găsit drumul spre poarta lui Straton. Pentru piteșteni, acest punct este unul important.
Piteștenii au prestat un joc defensiv în fața liderului campionatului. Croitoru a avut grijă să nu piardă înainte de orice și această tactică i-a ajutat jucătorii să obțină un punct important. Farul nu a fost la fel de periculoasă ca în alte partide și evoluția sigură i-a încântat pe antrenorii Argeșului.
Azi ne-am dăruit foarte mult, am avut o atitudine pozitivă, am luptat mult. Eu consider că am câștigat o echipă, iar acest lucru este foarte important. Avem 9 meciuri de când nu am mai cunoscut victoria, dar dacă vom continua așa, nu are cum să nu vină. Un prim succes sunt sigur că ne va ajuta mult, ne va da încrederea care ne lipsește. Avem jucători buni, doar vicotria ne lipsește. Am demonstrat că ne putem bate cu oricine, azi, de exemplu, când au schimbat sistemul, am făcut-o și noi și ne-am mobilizat.
Eu îmi doresc să avem și victorii, pentru că merităm, după cum am arătat în ultimul timp. Dar acum am jucat cu echipa de pe primul loc, o formație valoroasă. Eu sper să ia ei campionatul, a declarat Constantin Schumacher, secundul echipei
Situația băncii tehnice la FC Argeș este similară cu cea de la FCSB. Marius Croitoru nu are dreptul să fie principal și nu se poate implica activ, în timpul partidelor. Cu toate acestea, tehnicianul nu a ezitat să își încurajeze jucătorii la nevoie și a fost mereu pregătit cu indicații. Schumacher l-a lăudat și el pe cel care conduce cu adevărat lucrurile la Pitești. Cu atât mai mult cu cât fostul antrenor de la Botoșani și FCU Craiova a putut să stea iar alături de jucători și nu în tribune.
Marius Croitoru îi impulsionează, îi ajută și știe ce trebuie să le transmită și suntem bucuroși să-l avem lângă noi. Situația nu e foarte bună pentru noi, dar luăm fiecare etapă, chiar dacă avem meciuri grele, cu echipe din top. Dar dacă ne vom mobiliza ca azi, sunt sigur că vom lua puncte. Avem și noi fotbaliști de valoare, care pot face diferența, a precizat Schumacher.