Ușa trântită în nas legendelor clubului. Acces interzis în conducerea lui Dinamo. Anunțul făcut de noii șefi

Radu Bordei 06.03.2023, 17:00
Ușa trântită în nas legendelor clubului. Acces interzis în conducerea lui Dinamo. Anunțul făcut de noii șefi

Noua conducere de la Dinamo a transmis un mesaj clar legendelor clubului: doar calitatea de fost mare jucător al clubului nu va garanta un loc în cadrul grupării. Noii acționari sunt oameni de afaceri și urmăresc să aducă în conducere persoane cu experiență în management.

Noii acționari de la Dinamo închid ușa în nas legendelor clubului. „Nu cred că pot conduce un club”

Noii proprietari de la Dinamo și-au expus viziunea despre viitorul clubului și fostele legende nu ocupă un loc foarte important, mai ales când vine vorba de conducerea efectivă a grupării din Ștefan cel Mare.

Normal că gloriile sunt așteptate alături de noi, dar experiența lor, de fotbaliști care au jucat mai ales în România, nu cred că este cea pe care o așteptăm noi. Să mă scuzați, dar în acest moment nu avem în plan să aducem foști fotbaliști în echipa de management. Binențeles, pot fi excepții, nu excludem nimic. Pe alte poziții, însă, sunt binevenite, a explicat noul acționar, Eugen Voicu.

Oamenii care au preluat Dinamo nu s-au întâlnit nici măcar cu Cornel Dinu, lucru recunoscut de Voicu. Acesta urmărește o conducere care să se axeze pe partea de business.

Planurile conducerii de la Dinamo

Eugen Voicu, Andrei Nicolescu, Vlad Iacob și Răzvan Zăvăleanu au detaliat situația actuală, precum și principiile în baza cărora va funcționa clubul de acum înainte. La Dinamo sunt așteptați și alți acționari, a anunțat Eugen Voicu. Răzvan Zăvăleanu a dat și termenul pentru ieșirea societății din insolvență. În 3 ani își propune clubul să fie sănătos financiar. Suma de care e nevoie pentru rezolvarea situației actuale: 12 milioane de euro.

Lista acționarilor se va mări. Pentru suporteri am decis să mă alătur acestui proiect. Vreau să pun accentul pe fanii care sunt alături de echipă. Noi vrem să schimbăm puțin abordarea pe care o vedeți în mod obișnuit în administrarea cluburilor de fotbal din România, să gestionăm acest club cu un grup de antreprenori, să nu existe un singur acționar.

Suma de 12 milioane e necesară pentru a dezvolta sănătos clubul. Ne dorim chiar și în zona sportivă să progresăm pas cu pas, ne dorim să avem o tipologie pentru a dezvolta echipa de fotbal. Faptul că noi vom da două milioane de euro și aducem o vedetă nu înseamnă că ne rezolva problema

Nu domnul Badea ne-a convins să venim aici, îl respect pentru suportul oferit în comunicarea cu domnul Șerdean. Acesta a fost rolul domnului Badea. Am ajuns întâmplător aici. Un grup de investitori care avea în plan să salveze Dinamo m-a rugat pe mine să iau inițiativa și să fac acest efort”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622