Ce se întâmplă cu probele contaminate ale Simonei Halep. Audierile se amână

Bogdan Solomon 08.03.2023, 19:04
Ce se întâmplă cu probele contaminate ale Simonei Halep. Audierile se amână

Lupta Simonei Halep în încercarea de a-și dovedi nevinovăția după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă e departe de a se fi încheiat. Arbitrii desemnați să judece această speță au amânat audierile, dintr-un motiv care are legătură cu probele contaminate.

Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep au fost amânate. Ce se întâmplă cu probele contaminate

Concret, eșantioanele parțiale/ sigilate din suplimentele nutritive folosite de sportiva noastră vor fi supuse unei noi reexaminări, în conformitate cu prevederile codului anti-doping mondial, respectiv standardul internațional pentru testare și investigații. Potrivit prosport.ro, cei trei arbitri desemnați de tribunalul independent Sport Resolutions din Londra să ancheteze cazul au luat hotărârea de a duplica analiza privind existența Roxadustatului (n.r. substanța cu care a fost depistată pozitiv Simona Halep).

Probele vor fi, așadar, reanalizate într-un laborator acreditat de Agenția Mondială Anti-Doping WADA, astfel încât șeful completului și ceilalți doi experți să aibă certitudinea contaminării cu substanța folosită de regulă pentru tratarea anemiei simptomatice asociate cu boala cronică de rinichi. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns și investigatorii privați angajați de Simona Halep, în urma testelor efectuate în laboratorul unei agenții franceze de toxicologie și farmacie.

Sursa citată mai menționează că acesta pledează în continuare nevinovată, în ciuda faptului că industria respectivă nu este reglementată și nu poate garanta absența substanțelor interzise din suplimentele nutritive. Compania de la care au fost achiziționate face parte, însă, din programul de asigurare a calității Informed-Sport pentru produsele de nutriție sportivă, care certifică faptul că toate suplimentele nutriționale și/sau ingredientele ce poartă sigla Informed-Sport au fost supuse testelor pentru substanțe interzise în laboratul anti-doping sportiv LGC.

În Marea Britanie – unde sunt produse și ambalate suplimentele cumpărate de Simona Halep – , fiecare lot este supus unui triplu-test disparat ce include și testarea cu tampon și de la terți, printr-o evaluare bazată pe risc. Foarte puțini dintre producătorii de suplimente sportive din lume aleg să efectueze, însă, teste atât de amănunțite.

Darren Cahill, convins de nevinovoția Simonei Halep: „Nu a făcut greșit”

În altă ordine de idei, Simona Halep are un aliat de nădejde în persoana lui Darren Cahill, antrenorul sub comanda căruia a reușit cele mai importante performanțe ale carierei. Acesta a afirmat răspicat că nu are nicio urmă de îndoială în privința nevinovăției sportivei noastre.

„Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată din cauza experiențelor prin care trece. Nu am prea multe noutăți. Din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa de a-și prezenta cazul.

Am înțeles că au găsit sursa contaminării. Nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut. Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep și sunt dispus să mor lângă aceste cuvinte, datorită integrității sale și ADN-ului său. Nu există nicio șansă ca ea să trișeze.

E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit. Îi urez baftă. E adevărat că sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, iar Simona va plăti pentru greșeala asta.

Să sperăm că nu va fi mare pedeapsa, vina nu îi aparține. Nu a făcut nimic greșit. Sper că o companie a greșit, ori un medic, ori o persoană din WTA, ori o persoană din echipa ei nu și-a făcut treaba. Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, deoarece știm că Simona nu a fost vinovată. Sperăm să o revedem pe teren cât mai curând”, a declarat Darren Cahill.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622