Ajuns la 75 de ani, Valentin Ceaușescu, nimeni altul decât ultimul descendent în viață al fostului dictator și omul care a condus Steaua în cea mai bună perioadă din istoria ei, își trăiește viața cu discreție, departe de lumina reflectoarelor. A acceptat, totuși, să-și facă apariția recent, într-un context cu totul și cu totul special.
În documentarul dedicat vieții și carierei lui Ladislau Boloni, Novak Tamas a reușit să convingă mai multe personalități, din fotbalul românesc și cel internațional deopotrivă, să acorde interviuri. Printre ele se numără și Valentin Ceaușescu, bun prieten cu fostul mare jucător al roș-albaștrilor și al naționalei României.
Aceasta va fi prima sa apariție publică după o bună perioadă de timp. Regizorul l-a găsit în București, unde locuiește încă de când a decis să se pensioneze. Producția va fi lansată în 2024.
„Fostul ‘patron’ al Stelei, Valentin Ceauşescu – ultimul descendent în viaţă al regretatului secretar de partid român – s-a aşezat şi el în faţa camerei noastre, deşi nu mai vorbise cu nimeni. Are 75 de ani, este membru al Academiei Române de Ştiinţe ca fizician, este la pensie şi locuieşte în Bucureşti”, a dezvăluit Tamas pentru publicația maghiară Nemzeti Sport.
Valentin Ceuşeascu nu este doar singurul rămas în viață dintre copiii foştilor dictatori Nicolae şi Elena Ceauşescu, ci și conducătorul clubului Steaua în anii ’80 , perioadă marcată de cea mai bună generaţie din istorie. Mulți îl descriu drept eminenţa cenuşie din spatele echipei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, respectiv Supercupa Europei în 1987 și a disputat o altă finală a celor mai importante competiții intercluburi, în 1988, pierdută fără drept de apel în faţa lui AC Milan, scor 0-4.
Revoluția l-a adus în arest şi l-a lăsat fără o bună parte din bunurile sale, printre care impresionanta colecţie de cărţi. A fost eliberat ulterior, dar de atunci a preferat să trăiască discret, departe de lumina reflectoarelor, lucrând ca cercetător la Institutul de Fizică de la Măgurele.
Cu foarte mulți dintre jucătorii care au îmbrăcat tricoul Stelei în anii ’80 a legat, însă, prietenii solide. Printre ei se numără și Ladislau Boloni, acesta fiind și motivul pentru care a acceptat să apară în documentarul dedicat vieții și carierei sale. A refuzat, în schimb, să participe inaugurarea noului stadion Steaua, pe 7 iulie 2021.
„A avut nişte probleme mai speciale. Eu am vorbit cu el, am stat mult timp împreună, ne-am plimbat. Oricum, cel mai important este că, cu sufletul, a fost cu noi şi ne-a transmis un cântec de Celentano, cred, că nu are sufieciente braţe ca să ne îmbrăţişeze pe toţi. E fantastic! V-am spus că este un om excepţional” i-a justificat Boloni absența.