Când vine vorba de fericirea iubitei sale, Gerard Pique nu se uită la bani. Clara Chia a împlinit zilele trecute 24 de ani, iar cu această ocazie, fostul soț al celebrei cântărețe Shakira a dus-o în vacanță. Pe lângă escapada de lux, fotbalistul i-a făcut acesteia un cadou în valoare de nu mai puțin de 200.000 de dolari.
Nu cu mult timp în urmă, Gerard Pique și Clara Chia au decis să petreacă o vacanță de lux departe de atenția jurnaliștilor spanioli. Tânăra a împlinit 24 de ani, iar Pique a decis să sărbătorească ziua de naștere a acesteia în Abu Dhabi.
Aceasta nu a fost singura surpriză pe care Pique i-a pregătit-o. Pentru a-i arăta cât de mult o iubește, fostul partener al lui Shakira i-a oferit iubitei sale și un bolid de lux în valoare de 200.000 de dolari. Mai precis, este vorba de un Aston Martin DB9 GT, autoturism ce făcea parte din colecția personală a lui Pique.
După ce au fost căsătoriți vreme de 12 ani, Shakira și Pique au decis că este momentul să meargă pe drumuri separate. Cei doi au împreună doi copii, Milan (10 ani) și Sasha (8 ani). La începutul acestei luni, artista a făcut o alegere foarte importantă atât pentru ea, cât și pentru cei doi fii ai săi.
Mai exact, Shakira și copiii săi au părăsit definitiv Spania. Ei s-au mutat în Statele Unite, iar acum locuiesc în vila cântăreței din Miami. Casa despre care vorbim valorează peste 17,5 milioane de dolari americani. Conform jurnaliștilor de la sport.es, de la reședința din Barcelona au fost ridicați câțiva arbori, iar apoi au fost transportați la artistă în Miami. Se pare că Shakira și-a dorit să aibă aproape pentru că au fost achiziționați din Liban, țara în care s-a născut bunica sa.

În toamna anului trecut, Gerard Pique și Shakira au semnat un acord cu privire la custodia copiilor. După negocieri, ce au durat mai mult de 12 ore, cei doi au ajuns la o înțelegere. Astfel, cei mici au rămas cu mama lor, însă Pique va petrece vacanța cu ei.
„Avem o responsabilitate, noi, cei care suntem părinți, să ne protejăm copiii. Fiecare e responsabil pentru deciziile lui. Simt că nu trebuie să mai vorbesc despre acest subiect. Vreau doar să fie bine copiii mei. Am avut mereu o relație apropiată cu băieții mei. Eu încerc să iau cele mai bune decizii pentru mine și copiii mei”, a spus Pique în cadrul unui interviu pentru postul de radio RAC1.