Cel mai tânăr debutant din istoria României a „perforat” în două rânduri poarta Israelului. Reușitele au fost cu atât mai impresionante cu cât au venit în același minut.
Pe 14 noiembrie 2021, când avea doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile, Enes Sali și-a făcut debutul sub tricolor, în duelul cu Liechtenstein din preliminariile Campionatului Mondial. De atunci a ieșit din circuitul naționalei mari, dar face spectacol la U19.
Stau mărturie golurile marcate în poarta Israelului în partide amicale desfășurate în această perioadă. Ca un amănunt interesant, acestea au fost reușite în același minut, 44 mai, mai întâi în eșecul cu 1-2 (Distelfeld 56′, Hazan 90+2′ / Enes Sali 44′), apoi în partida în care puștii antrenați de Adrian Dulcea s-au revanșat, scor 3-1 (Porat Ayash 32’ / Enes Sali 44’, Alexandru Stan 66′, Codrin Cărăușu 90′). Lotul a fost următorul:
În timpul meciului cu Sheriff Tiraspol contând pentru manșa retur a preliminariilor Champions League, tatăl lui Enes Sali – aflat în tribune – și-a strigat nemulțumirea cu privire la faptul că Gică Hagi a ezitat să-l arunce în luptă pe fiul său.
„Mor aici, mi-a crescut tensiunea! Dar bagă-l, domne, și pe el, dacă nici acum nu-i dai șanse, atunci când?! Dă-i minute să arate ce poate! Nu se poate așa, d-aia a ajuns copilu’ să plângă acasă. Ce să mai creadă și el?, că de trei ani tot e ocolit.
Ce-om fi venit noi de acolo?! Ca să ce?! Toți au avut șanse, una, două, trei, doar el, nu! Nu e normal, nu că sunt eu tatăl lui. Dar ce-are cu el, nu pricep. În fine, probabil, vom părăsi și România, gata, ne întoarcem în Canada!”, spunea Engi Sali în acele momente.