Lewis Hamilton, câștigător în trei din cele patru curse desfășurate în actualul sezon al Formulei 1, a decis ce va face după ce îi va expira contractul cu Mercedes. Ce drum va alege campionul britanic?
Lewis Hamilon s-a impus în Marele Premiu al Spaniei, de la Barcelona, după o cursă excelentă a pilotului de la Mercedes. Campionul mondial a bifat pole-position-ul cu numărul 100 și al șaselea pe acest circuit de la Barcelona, dar a fost depășit de pilotul olandez chiar din start. Max Verstappen nu uitase că aici obținuse primul său succes în 2016. A început o adevărată cursă de urmărire, dar și o bătălie strategică în privința intrărilor la boxe. A avut câștig de cauză tactica celor de la Mercedes, mai ales după ce mecanicii de la Red Bull nu s-au descurcat cum trebuie când Verstappen a venit pentru pitstop.
Hamilton nu s-a dat bătut și cu șase tururi înainte de final a preluat conducerea și s-a impus pentru a treia oară în acest sezon din 4 curse.

Pilonul a spus imediat după victoria de duminică, din Marele Premiu al Spaniei, că va lua o decizie înainte de vacanţa de vară, din luna august, privind prelungirea sau nu a contractului său cu echipa Mercedes.
Nu vrem să grăbim nimic, dar cred că trebuie să fim rezonabili şi să începem discuţiile. Ar fi grozav să punem ceva la punct înainte de pauza din vară. Aşa că atunci am putea avea o imagine clară a viitorului.”, a declarat Hamilton, care atacă în acest an al optulea său titlu mondial.
Contractul pilotului britanic pentru sezonul 2021 a fost convenit abia în luna februarie, conform BBC. Hamilton susţine că întârzierea nu a fost ceva planificat. Oficialii au vrut să aştepte iniţial până când Hamilton îşi asigura cel de-al şaptelea titlu mondial, pentru a începe discuţiile. Dar apoi totul a fost amânat din cauză că pilotul s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. După ce sezonul a luat sfârșit, directorul echipei, Toto Wolff, a fost și el testat pozitiv cu virusul din China.
Nu mai vrem niciodată să se repete situaţia în care am fost în luna ianuarie, în februarie. Mi-a distrus toată iarna. Sunt sigur că nu i-a fost de ajutor nici lui Wolff. M-am simţit ca şi cum nu am avut o pauză.”, a mai spus Hamilton.
În urmă cu o săptămână, Wolff a clarificat că și el ar vrea semnarea unei prelungiri cât mai repede.
Ne-am învățat lecția să nu mai lăsăm totul în pauza destinată sărbătorilor de iarnă.”, afirma britanicul la vremea respectivă.