Cristina Neagu și-a îmbogăți palmaresul cu încă un premiu. Starul echipei naționale și al celor de la CSM București a primit vestea cea mare chiar în perioada în care se află la recuperare după intervenția chirurgicală suferită. Echipa ideală a Ligii Campionilor în sezonul 2020-2021.
Cristina Neagu se poate lăuda cu încă o performanță. Aceasta a fost aleasă în All Star Team Champions League. Căpitanul echipei naționale și al celor de la CSM București este „antrenată” în echipa ideală de către Ole Gustav Gjekstad. Selectate pentru a forma cea mai buna echipă au mai fost și: Amandine Leynaud, Eduarda Amorim Talesk, Henny Reistad, Nora Mork, Stine Oftedal, Viktoria Lukacs, Pauletta Foppa și Majda Mehmedovic.

Derby-ul din Liga Florilor, CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea ( scor 32-26), s-a încheiat cu anunțul șoc venit de la Cristina Neagu. „Tigroaica” a spus că urmează să lipsească din teren pentru că 0 să se opereze la picior. La doar o zi distanță de la anunț a avut loc și intervenția, iar handbalista se simte foarte bine. Cu piciorul bandajat până la genunchi și cârjele pe fundal, sportiva zâmbește lard.
Totul a decurs bine! Mulțumesc tuturor pentru încurajări! #CN8 #unstoppable”, a scris Cristina Neagu pe Facebook.
Cristina Neagu a anunțat pe contul de Facebook, după meciul, CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea, că urmează să se opereze și speră să revină cât mai repede pe teren.
Victorie importantă și suntem cu un pas mai aproape de titlu! Pentru mine a fost ultimul meci în acest sezon, întrucât mâine voi suferi o intervenție chirurgicală la genunchi. Sper ca operația să nu fie prea complicată și să mă întorc pe teren cât mai curând!”, a fost anunțul făcut de Cristina Neagu
Penultimul turneu din acest sezon al Ligii Florilor este în plină desfășurare la Sfântu Gheorghe. Deja avem numele noii campioane a României. După victoria cu 28-20 în fața echipei U Cluj, CSM București a câștigat matematic titlul de campioană a României. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, „tigroaicele” au un avans considerabil față de cea de-a doua clasată, Minaur Baia Mare. CSM București are în acest moment 76 de puncte, în timp ce Minaur are 64. Precedenta campioană din Liga Florilor, SCM Râmnicu Vâlcea, este pe locul al treilea, cu 60 de puncte. Fără Cristina Neagu, care s-a operat la genunchi, CSM București a cucerit al 5-lea titlu din istorie.
Două meciuri vor mai disputa „tigroaicele” în ultimele trei etape din actualul sezon al Ligii Florilor. Cele trei etape sunt programate în perioada 31 mai – 3 iunie, în turneul de la București. CSM va mai avea de jucat cu Dacia Mioveni (etapa 28) și cu SCM Craiova (etapa 30). În etapa a 29-a, echipa antrenată de Adi Vasile va sta. Dacă nu au ajuns în acest an în Final Four-ul Ligii Campionilor, „tigroaicele” se pot bucura cu un nou triumf în Liga Florilor. Este al cincilea din istorie, după cele din 2015, 2016, 2017 și 2018.