S-a aflat deja cine este primul nume care va participa la următorul sezon al reality-show-ului Survivor de la PRO TV. Este vorba despre un artist celebru, care a trecut printr-un divorț cu scandal.
Cunoscutul cântăreț a fost nevoit să își amâne intrarea în scena din Republica Dominicană din cauza modificărilor pe care le-au făcut reprezentanții concursului la finalul anului trecut.
Dinu Maxer, artistul pe care fostul socrul l-a numit ”domnul Fițe”, urmează să facă un anunț surprinzător. Celebrul cântăreț va participa la Survivor România 2025. El și-a dat deja acordul, iar noua lui iubită îl susține și îi respectă decizia.
Îndrăgitul artist ar fi trebuit să ajungă în jungla din Republica Domicană încă din acest an. Nu s-a întâmplat acest lucru tocmai pentru că producătorii au decis pe ultima sută de metri că toți concurenții trebuie să fie aleși dintre cei care au participat la edițiile anterioare. Cu toate acestea, Dinu Maxer nu și-a schimbat decizia și așteaptă noul sezon al show-ului de supraviețuire.
Da, mi-am dat acordul să particip la Survivor. Dar s-a făcut Survivor All Stars și de aceea s-a amânat. Dar voi fi acolo, cu prima ocazie, la următoarea ediție.”, a declarat Dinu Maxer, potrivit celor de la cancan.ro.
Dinu Maxer a mărturisit că își dorește de foarte mult timp să aibă parte de o experiență precum cea de la Survivor All Stars și i-a asigurat pe fani că nu va da înapoi, indiferent de cum va arăta lista completă cu concurenții pentru sezonul următor.
Am fost mereu înnebunit să merg, să particip la o astfel de experiență. M-am interesat și știu că e foarte dur, dar eu sunt foarte competitiv. Am demonstrat asta și la ”Ferma vedetelor”.
”Îmi place să-mi susțin punctul de vedere, inteligent, cu motivații logice. Nu mă cert însă precum o țață. Dar vom vedea ce se întâmplă. Întâi să ajung eu acolo.”, a mai spus celebrul artist, potrivit sursei citate mai sus.