Cristi Chivu avansează în cariera de antrenor, la Inter Milano. Fostul căpitan al echipei naționale a României pregătește din septembrie 2020 echipa U18 a echipei de pe Giuseppe Meazza. Și o face foarte bine. Inter U18 și-a asigurat primul loc în sezonul regulat al campionatului înaintea ultimului meci, cu Monza în deplasare.
Astfel, echipa antrenată de fostul fundaș este calificată în semifinalele campionatului, care se vor juca în dublă manșă pe 25 și 28 iunie. În acest context, Cristi Chivu este foarte aproape să avanseze în cadrul clubului din Milano.
Potrivit sempreinter.com, Chivu este principalul favorit de a prelua banca tehnică a echipei U19 a lui Inter. Clubul din Milano trece printr-o perioadă de reorganizare la toate nivelurile. Proprietarul clubului, chinezul Steven Zhang, se confruntă cu ceva probleme financiare. Aceleași probleme financiare care au dus la desființarea lui Jiangsu Sunning, fosta echipă a lui Cosmin Olăroiu, de asemenea patronată de Zhang.
Din acest motiv Antonio Conte a ales să nu mai continue la Inter, deși a câștigat campionatul în Serie A. El nu a acceptat strategia lui Zhang, aceea de vinde câțiva fotbaliști pentru a reduce cheltuielile. Inter s-a mișcat rapid și l-a numit pe banca tehnică pe Simone Inzaghi, fostul antrenor al lui Ștefan Radu de la Lazio. De asemenea, antrenorul echipei feminine a părăsit clubul. Iar acum se pare că urmează antrenorul echipei Primavera, Armando Madonna.
Conform sursei citate, Madonna nu își va mai prelungi contractul care expiră la finalul acestei luni. El va părăsi echipa U19 a Interului după trei sezoane. Iar Cristi Chivu va fi mai mult ca sigur înlocuitorul său. El este văzut drept varianta ideală prin prisma rezultatelor foarte bune obținute până acum la celelalte grupe pe care le-a antrenat.
De asemenea, Chivu a petrecut o perioadă importantă din cariera sa la Ajax, club recunoscut la nivel mondial pentru modul în care lucrează cu fotbaliștii tineri. Ajuns la 40 de ani, Cristi Chivu a terminat în 2020 cursurile celebrei școli de fotbal de la Coverciano. El a obținut astfel licența PRO și pe cea UEFA.
Cristi Chivu a ajuns la Inter în 2007 de la AS Roma în schimbul sumei de 16 milioane de euro. El a jucat 168 de meciuri pentru echipa din Milano și a câștigat trei titluri în Serie A, trei Cupe ale Italiei, două Supercupe și un trofeu UEFA Champions League. Mai mult, Chivu a fost jucător de bază în echipa Interului care a reușit tripla istorică în 2010, sub comanda lui Jose Mourinho.