Marian Iancu a fost patronul clubului FC Timișoara în perioada 2005-2013. Acesta a fost apoi închis, timp de 8 ani, pentru infracțiuni de corupție.
În perioada în care a fost patronul Timișoarei, echipa a avut performanțe destul de mari. Echipa a scăzut însă, după ce acesta nu s-a mai implicat.
Marian Iancu nu ar spune nu unei reveniri în fotbal. Acesta ar vrea să reinvestească la Timișoara, atunci când stadionul din oraș va fi modernizat.
”Sper să se țină de cuvânt și am toate datele că se vor ține de cuvânt și vor începe construcția noului stadion, unul fabulos, probabil al doilea din țară. Cunosc foarte bine ce înseamnă fotbalul bănățean, un asemenea proiect ar aduce multă, multă lume în jurul fenomenului, va stimula emoția colectivă din Timișoara. Am jucat cu medie de 18.000 de spectatori pe vechiul Dan Păltinișanu, timp de vreo 6-7 ani. Acolo nu moare această plăcere și dorință de a vedea fotbal.
Nu mai sunt dispus să mă angajez total, nu urmăresc să fiu un investitor cu putere de decizie, vreau să mă alătur unui proiect, să merg cu una, două, trei companii puternice să investească, acționari semnificativi, dar minoritari, care să ajute, să susțină, dar nu la nivel decizional. Nu mai am starea, am doar emoția și plăcerea de a fi în fenomen și cunoștințele de rigoare.
Cunosc bine fenomenul, foarte bine și ar fi păcat să nu ajut, iar Timișoara e un loc unde s-ar putea dezvolta un proiect extraordinar. Nu e cu nimic mai prejos decât Craiova, Rapid, Dinamo, FCSB, dar eu îi zic Steaua că am jucat contra Stelei atâția ani de zile, Cluj… Timișoara e un proiect care se ridică numeric și ca impact social și ca vizibilitate”, a declarat Marian Iancu, conform Sport Total FM.