Federaţia Română de Ciclism a anunţat un pas important în dezvoltarea performanţei sportive, prin deschiderea unui centru de pregătire dedicat loturilor naţionale în Italia.
Federaţia a semnat contractul de închiriere pentru imobilul din San Vito al Tagliamento, reconfirmându-şi angajamentul de a dezvolta un proiect stabil şi de lungă durată dedicat echipei naţionale de ciclism. Noul centru, cu capacitate de 20 de persoane, va pune la dispoziţia sportivilor români un mediu competitiv de pregătire, facilităţi moderne de antrenament şi acces la trasee recunoscute pentru gradul lor ridicat de dificultate şi diversitate. Totodată, amplasarea centrului într-o zonă cu un calendar competiţional bogat le va permite sportivilor să participe constant la competiţii de nivel ridicat, experienţă care va contribui semnificativ la creşterea nivelului lor de pregătire şi performanţă. Aceste condiţii vor sprijini dezvoltarea loturilor naţionale de şosea, mountain bike, gravity şi pistă. Alegerea Italiei se bazează pe infrastructura sportivă performantă, condiţiile climatice favorabile pe o mare parte a anului şi oportunităţile numeroase de competiţie, factori esenţiali pentru dezvoltarea performanţei sportive la nivel înalt.
Deschiderea oficială a casei a avut loc miercuri, eveniment în cadrul căruia au fost prezenţi din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport Dan Caracote, Secretar General, din partea Federaţiei Române de Ciclism, Cătălin Sprinceană, preşedinte, Marius Stoican, secretar general şi Ovidiu Burghelea, antrenor federal. De asemenea, deschiderea a avut ca invitaţi şi personalităţi din Italia, precum Stefano Bandolin (vicepreşedinte al Federaţiei Italiene de Ciclism), Ignazio Saia (membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Italiene), Pierpaolo Addesi şi Roberto Amadio (comisari tehnici ai Federaţiei Italiene) şi Mauro Defend (preşedinte PEDALE SANVITESE, clubul local de ciclism).
Cătălin Sprinceană, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, a declarat: „Deschiderea centrului de pregătire din San Vito al Tagliamento, Italia, reprezintă, în premieră, un pas strategic pentru dezvoltarea ciclismului românesc de performanţă!
Ne dorim să oferim sportivilor noştri acces la competiţii şi condiţii de antrenament, centralizat, de nivel internaţional, într-un mediu care să-i ajute să crească atât sportiv, cât şi mental. Sperăm că acest proiect este o investiţie în viitorul loturilor naţionale şi în performanţele pe care le putem obţine la competiţiile europene şi mondiale.
Mulţumesc partenerilor FRC care ne susţin activitatea: Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, partenerilor privaţi, dar şi Federaţiei Italiene de Ciclism şi autorităţilor locale din San Vito al Tagliamento pentru ospitalitate!”
Dan Caracote, secretarul general al Agenţiei Naţionale pentru Sport, a declarat: „Doresc să transmit un mesaj călduros de susţinere din partea dlui. Bogdan MATEI – Preşedintele ANS şi să felicit Federaţia Română de Ciclism şi pe dl. Cătălin Sprinceană – Preşedinte FR Ciclism pentru decizia de a deschide acest centru de pregătire la San Vito al Tagliamento, un proiect important care oferă sportivilor români acces la condiţii de antrenament şi competiţie la standarde internaţionale.
Cu prilejul inaugurării acestui centru de pregătire doresc să mulţumesc în numele Agenţiei Naţionale pentru Sport autorităţilor locale şi partenerilor italieni pentru deschiderea, sprijinul şi încrederea acordate în realizarea acestui proiect. Suntem convinşi că această colaborare va contribui la dezvoltarea ciclismului românesc şi va crea premisele unor rezultate importante în competiţiile internaţionale.
Le doresc mult succes tuturor celor implicaţi şi sperăm ca acest centru să devină un model de bună practică şi un real succes pentru sportul românesc şi să nu uite că în Agenţia Naţională pentru Sport vor găsi tot timpul un partener onest şi de nădejde.”
„Alegerea teritoriului nostru ne umple de mândrie” a menţionat Giacomo Collarile, viceprimar al Primăriei San Vito al Tagliamento. „Administraţia mulţumeşte Federaţiei Române de Ciclism, care va aduce în oraşul nostru echipele naţionale din diverse discipline şi primim cu braţele deschise toţi sportivii care sosesc. Avem o legătură puternică cu ciclismul, consolidată în fiecare an datorită Cupei San Vito, cea mai veche cursă ciclistă din Friuli. Suntem încrezători că prezenţa echipelor româneşti va contribui la menţinerea şi consolidarea pasiunii oraşului San Vito pentru două roţi.”
Localitatea San Vito al Tagliamento este cunoscută pentru tradiţia sa îndelungată în ciclism şi pentru prezenţa unei infrastructuri şi servicii sportive de înaltă calitate, esenţiale pentru pregătirea şi sprijinirea sportivilor. Zona oferă acces la facilităţi de top, cum ar fi velodromul Ottavio Bottecchia din Pordenone, pista de BMX Rivignano-Teor şi piscina municipală San Vito.