Granzii Europei se luptă pentru transferul lui Trent Alexander-Arnold. Englezul e supărat că nu joacă şi vrea să plece de la Real

PLAYSPORT 21.10.2026, 11:19
Granzii Europei se luptă pentru transferul lui Trent Alexander-Arnold. Englezul e supărat că nu joacă şi vrea să plece de la Real

Liverpool monitorizează situaţia fostului său jucător Trent Alexander-Arnold, care nu traversează o perioadă prea bună la actualul său club, Real Madrid, în vederea unei posibile „repatrieri” a acestuia, scrie presa britanică.

Potrivit site-ului Teamtalk, internaţionalul englez este tot mai nemulţumit de timpul limitat de joc de care beneficiază la echipa madrilenă, iar situaţia a luat o nouă întorsătură duminică, cu ocazia meciului dintre Real Madrid şi Sevilla FC.

Cu toate că Alexander-Arnold era disponibil, antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să-l folosească pe Federico Valverde pe postul de fundaş dreapta, deşi uruguayanul evoluează, de regulă, la mijlocul terenului.

Decizia a ridicat noi semne de întrebare cu privire la rolul fotbalistului englez la echipa madrilenă, mai ales având în vedere capacitatea sa de a evolua atât ca fundaş dreapta, cât şi la mijlocul terenului.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a întâmpinat dificultăţi în a-şi asigura un loc de titular de la sosirea pe Bernabéu, bifând doar 14 prezenţe în primul 11 în sezonul trecut şi numai trei în actuala stagiune.

De asemenea, el a fost înlocuit după 52 de minute de joc în meciul cu Villarreal, un alt moment frustrant pentru fostul star al lui Liverpool.

Lipsa constantă de minute pe teren a dus şi la neincluderea sa în lotul Angliei pentru Cupa Mondială 2026, viitorul său la nivel internaţional devenind, astfel, la fel de incert precum situaţia sa la club, adaugă sursa citată.

Conform Teamtalk, mai multe cluburi urmăresc cu atenţie evoluţia situaţiei lui Trent Alexander-Arnold, printre acestea numărându-se Liverpool, Arsenal, Chelsea şi Manchester City.

De asemenea, se pare că şi Bayern München, campioana entitre a Germaniei, monitorizează situaţia fotbalistului englez.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622