Diego Longo, „mâna dreaptă” a lui Mircea Lucescu, era liber de contract după ce ultima oară a ocupat funcția de antrenor secund al echipei Dinamo Kiev. Diego Longo nu va mai lucra ca secund pentru Răzvan sau Mircea Lucescu, așa cum s-a întâmplat în ultimii 15 ani. Italianul în vârstă de 45 de ani va fi antrenor principal la echipa de prima ligă albaneză, FK Kukesi. Longo a fost secund sau preparator fizic la toate echipele pe care le-a pregătit Răzvan Lucescu, iar anul trecut a colaborat la Dinamo Kiev cu Mircea.
Diego Longo are 45 de ani şi deţine licenţa PRO, pe care a obținut-o în România în 2018. El este cunoscut publicului din țara noastră pentru colaborarea pe care a avut-o cu Răzvan Lucescu în ultimele două decenii. Cei doi au lucrat prima oară la Rapid, în acel sezon fantastic din Cupa UEFA (2005-2006) şi au continuat să facă echipă peste tot pe unde a antrenat fiul lui Mircea Lucescu. La Brașov, Paok, echipa naţională a României, dar şi la Al Hilal. În vara lui 2020, Longo i se alătura lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev.
„Cum am ajuns în România? Marco Onetto, preparatorul de la Dinamo, m-a recomandat atunci cînd Răzvan a spus că are nevoie de un asistent la Rapid”, explica într-un interviu pentru GSP în urmă cu mai mulți ani Longo: ”A urmat aventura de neuitat în Cupa UEFA şi celelalte momente bune la Rapid. Apoi promovarea şi povestea frumoasă de la Braşov”. Astfel, după ce a fost preparator fizic și secund mai mulți ani, Longo a hotârăt să-și urmeze propriul drum.
Antrenorul roman, Mircea Lucescu, a reușit eventul în Ucraina la finalul primului său sezon la Dinamo Kiev, unde l-a avut secund pe Diego Longo. Cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, Dinamo a jucat 43 de meciuri în toate competiţiile (prima ligă ucraineană, Liga Campionilor, Europa League, Cupa Ucrainei, Supercupa Ucrainei), și a realizat 28 de victorii, 8 remize, 7 înfrângeri.
Echipa a revenit în Liga Campionilor după o perioadă lungă şi s-a calificat până în optimile de finală din Europa League. Totodată, Mircea Lucescu a cucerit în sezonul trecut Campionatul Ucrainei.

”Bine ai venit în Albania, Diego Longo”, scrie pe site-ul oficial al echipei care a câștigat campionatul în Albania în 2018. Italianul va fi prezentat astăzi la noua sa echipă într-o conferință de presă. Aceasta este prima experiență ca principal pentru antrenorul care are în palmares mai multe trofee importante ca secund al lui Răzvan și Mircea Lucescu.
Italianul a ales să demisioneze în luna ianuarie de la Dinamo Kiev. Motivele personale l-au forțat să ia această decizie. Mai exact, Diego Longo a spus atunci că distanța față de familie a fost cel mai important factor care a dus la despărțirea de campioana Ucrainei:
Din nefericire, m-am despărțit de Dinamo. Mai aveam contract pentru două sezoane și jumătate. Dar soția și copiii mei s-au aflat în Italia în tot acest timp, iar eu stăteam non-stop la baza de pregătire.
Am vorbit cu Mircea Lucescu. I-am spus că nu mai pot continua fără să-mi văd familia. Mister a înțeles situația. S-a supărat, dar a înțeles. A fost greu pentru mine să lucrez fără să-mi văd familia. Am fost puternic și am încercat în aceste luni să avem rezultate bune”, spunea Longo, potrivit sport.ua.
Distanța dintre Albania și Italia e de aproximativ 4 ori mai mică față de cea dintre Italia și Ucraina.
Mircea Lucescu e mai bogat cu un milion de dolari. Prima pe care tocmai a luat-o de la Dinamo Kiev.