Alexandru Chipciu a fost exclus din lotul lui CFR Cluj de către antrenorul Marius Șumudică. Acest lucru s-a întâmplat chiar înaintea primei manșe a turului 3 preliminar din Champions League contra elvețienilor de la Young Boys Berna. Antrenorul campioanei României a explicat la conferința de presă premergătoare partidei că a luat această decizie după o ieșire nervoasă a lui Chipciu la un antrenament.
A spus că este foarte nervos și nu poate continua antrenamentul. Din momentul acela, pentru mine a fost următorul pas să anunț conducerea clubului să fie scos de pe lista UEFA și să nu mai continue în acest grup, pentru că nu am nevoie de astfel de jucători. El a ales singur drumul. Nu stau să fac un caz Chipciu, el este un jucător valoros, pe care eu l-am băgat de când am venit. A marcat un gol care ne-a calificat (n.r. cu Borac Banja Luka), nu cred că trebuia să aibă atitudinea asta.
Până în momentul de față mă așteptam la niște scuze, dacă ar fi vrut să facă un pas de reconciliere. Nu le-am primit, de fapt nici nu trebuia să mi le ceară mie, trebuia să le ceară grupului. Drumurile noastre se despart. Din momentul de față, Chipciu nu mai face parte din lotul CFR-ului. Asta este strict decizia antrenorului Șumudică”, a explicat Șumudică la conferința de presă.
Incidentul a fost confirmat și de impresarul fotbalistului, Giovanni Becali. El a spus că jucătorul pe care îl reprezintă nu ar fi trebuit să părăsească antrenamentul. Cu toate acestea, Giovanni este de părere că Alex Chipciu va primi cel mai probabil o amendă din partea clubului. De asemenea, impresarul a dezvăluit că lucrează în aceste zile pentru a-i găsi lui Chipciu un contract pentru următoarele două sezoane.
(Despre rezilierea contractului) Asta nu pot să vă spun eu, ci conducerea. Eu pot să vă spun că Chipciu are în continuare un contract cu CFR. Poate i s-a interzis să se antreneze cu prima echipă, dar firma Becali caută un contract pentru următorii doi ani pentru Chipciu. Eu nu cred că îl îndepărtează pentru salariu. Știu de incident, știu că a fost o intrare, o contră, Alex s-a supărat, a scos tricoul și a plecat de la antrenament.
Probabil o să i se dea o amendă, trebuie să răspundă pentru asta. Nu trebuia să se ducă la vestiar și să părăsească antrenamentul, mai ales că el e profesionist și a trecut pe la echipe mari. El are contract tot sezonul ăsta cu CFR. Dacă vrea să rezilieze trebuie să își găsească echipă. Are cel mai mare contract din România. Are un contract foarte mare”, a spus Giovanni Becali potrivit ProSport.