După eliminarea prematură a FCSB-ului din Conference League, Gigi Becali a hotărât câteva schimbări în lotul echipei sale. Una dintre deciziile luate de latifundiarul din Pipera a fost despărțirea de fotbaliștii Stipe Vucur și Zdenek Ondrasek. Venirea atacantului Ivan Mamut la FCSB a surprins pe toată lumea. Toți se întreabă acum dacă Ivan Mamut va călca pe urmele lui Zdenek Ondrasek.
După eliminarea rușinoasă din Conference League, Gigi Becali a anunțat imediat despărțirea de doi jucători. Cei vizați au fost Stipe Vucur și Zdenek Ondrasek. După ce a anunțat public reziliearea contractelor celor doi jucători, Becali nu și-a putut ascunde regretul pentru transferurile jucătorilor liberi de contract.
Nu are nicio treabă antrenorul… Ce vină are antrenorul că un fundaș central care trebuie să dea cu capul în minge de fapt îi dă mingea pe tavă unui adversar. E adevărat, omul din greșeli învață. În viața vieților voastre nu o să mai vedeți că iau eu jucători din ăștia liberi de prin străinătate pe care nu îi vrea nimeni. Și Ondresek și Vucur! Nu mai vreau să îi mai văd la prima echipă. Să se ducă la echipa a doua! De prost i-am luat! Păi, mai fac vreodată așa ceva?”, declara Gigi Becali, după meciul de la Erevan.
În urma deciziei lui Becali, Zdenek Ondrasek a plecat de la FCSB după doar 113 minute jucate.
Într-un schimb de jucători cu CS Universitatea Craiova, la FCSB au venit Andrei Burlacu și Ivan Mamut. Venirile celor doi fotbaliști la echipa antrenată de Dinu Todoran au fost surprinzătoare pentru toată lumea. Deja după meciul contra celor de la Gaz Metan Mediaș, părerile sunt împărțite în cazul croatului.
Cristi Dulca şi Dan Alexa au comentat cum văd transferul lui Ivan Mamut la FCSB. Dulca a declarat că este destul de pesimist în ceea ce privește situația croatului la FCSB.
Dacă nu va înscrie în două-trei partide, va avea soarta celorlalţi străini, va pleca repede, ceea ce nu e bine. Trebuie să faci o echipă principală pe care să te bazezi, cu care să joci des, să o foloseşti des, dar trebuie să dai încredere jucătorilor la început, să se adapteze”, a declarat Dulca la Look Sport +.
Dan Alexa s-a arătat încrezător în șansele de reușită ale lui mamut la FCSB. Alexa îl consideră pe atacantul croat un jucător de calitate.
E mult mai rapid ca Ondrasek. Eu am văzut meciuri cu Mamut şi cred că are calităţi bune. Chiar dacă nu a avut prea multe realizări, are calităţi. Nu cred că Mamut e ca Ondrasek, un jucător necunoscut pentru Gigi. A fost urmărit la Craiova, i se dă o urmă de încredere. Au fost mulţi jucători străini care au venit la FCSB şi au plecat repede. Jucătorii de atac străini au nevoie de adaptare. Nu poţi să mergi în alt campionat şi să dai trei goluri în primul meci”, a spus Dan Alexa.