Sezonul de handbal stă să înceapă, iar marile speranțe ale „tigroaicelor” de la CSM, se leagă tot de Crisitna Neagu. Starul echipei încă se reface după o mică accidentare, dar în curând se va alătura echipei, la antrenamente. Problemele musculare au tot agasat-o pe Cristina în ultimul timp.
Neagu speră ca, în acest sezon, să aibă șansa să câștige, în sfârșit, Liga Campionilor cu o echipă românească. CSM a câștigat trofeul în urmă cu 5 ani, iar Cristina s-a transferat imediat după. Din păcate, bucureștencele nu s-au mai apropiat de trofeu, de atunci.
La CSM București au avut loc multe schimbări, de aceea, Cristina nu se așteaptă ca „tigroaicele” să impresioneze din start. Totuși, vedeta echipei se așteaptă în continuare la rezultate importante.
Ne dorim să ajungem în Final Four. Avem o echipă bună, dar e o perioadă un pic mai ciudată pentru că unele fete abia s-au întors de la Jocurile Olimpice şi nu am apucat să ne antrenăm împreună. Nu avem timp de gândire, dar asta nu este o scuză. Vrem la Budapesta, ăsta este obiectivul principal. Și, normal, să câștigăm tot pe plan intern. Dar visăm și la Liga Campionilor, pentru că au trecut 5 ani, dar tot ne gândim la trofeu, a declarat Cristina, la o acțiune de prezentare a unui sponsor
Cristina Neagu nu a uitat de echipa națională, mai ales de eșecul de la Olimpiadă. Tricolorele au ratat prezența la Tokyo și au văzut turneul la televizor. „Messi din handbal” a lăudat prestația noii campioane olimpice, Franța, dar a admis că a durut-o să vadă meciurile la televizor.
Bine că s-a încheiat această ediţie a Jocurilor pentru că pentru mine a fost dureros să privesc meciurile la televizor. Eu consider că meritam să fim la Jocurile Olimpice, dar nu s-a putut și nu doar din cauza noastră, a declarat Cristina
Handbalista își păstrează decizia de a nu reveni la echipa națională, în acest an. Sportiva dorește să își revină fizic, dar anunță că retragerea nu este definitivă, mai ales că visează la Olimpiada de la Paris, din 2024.
La anul mă întorc, este sigur. Vreau să fac performanță cu echipa națională. Paris 2024 este un obiectiv pentru mine, îmi doresc foarte tare să mai merg la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Cu siguranţă ar fi şi ultima pentru că urmează sfârşitul de carieră, a încheiat Neagu