Îl inhibă Dică pe Rădoi? Fost mare internațional: ”Mirel a fost mai lucid fără a doua minte”

Olteanu Ștefan 09.09.2021, 09:24

Nicolae Dică nu i-a putut fi alături lui Mirel Rădoi la meciurile echipei naționale din septembrie. Antrenorul secund a fost depistat pozitiv cu Covid-19 și a fost nevoit să intre în izolare. Cu toate acestea, selecționata României a reușit să obțină 7 puncte din duelurile cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord. Ciprian Marica, fost mare atacant al echipei naționale, spune că absența lui Dică de pe bancă a infleunțat aceste rezultate.

Se descurcă mai bine Mirel Rădoi fără secundul Nicolae Dică?!

Nicolae Dică a fost depistat pozitiv cu Covid-19 în finalul lunii august și nu i-a mai putut fi alături lui Mirel Rădoi la duelurile cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord. Între cei doi este o relație extrem de strânsă, iar absența lui Dică de pe bancă ar fi putut însemna un minus pentru echipa națională.
Nu de aceeași părere este și Ciprian Marica, fost mare atacant al României. Invitat în studioul PRO TV la finalul duelului dintre Macedonia de Nord și România, scor 0-0, Marica a lăsat de înțeles că absența lui Dică de pe bancă a avut un impact pozitiv asupra lui Rădoi. Mai exact, fostul atacant spune că selecționerul și-a putut asuma în totalitate deciziile și a fost mai lucid:

Poate nu s-a schimbat Mirel, poate a lipsit Nicolae Dică. Și atunci nu a mai fost o a doua minte, iar Mirel a fost mai lucid”, a spus Ciprian Marica, la PRO TV.

Primele 3 meciuri fără gol primit în mandatul lui Rădoi

Schimbarea despre care a fost întrebat Ciprian Marica are legătură și cu jocul puțin mai pragmatic pe care l-a practicat naționala în duelurile din septembrie. Înaintea acestor partide, Mirel Rădoi nu terminase niciun joc pe banca naționalei mari fără să încaseze vreun gol. Acum, situația s-a schimbat la 180 de grade. „Tricolorii” au adunat 3 meciuri consecutive fără să încaseze vreun gol.
Ciprian Marica nu s-a ferit să îl critice pe Rădoi în trecut, însă după aceste 3 jocuri a spus că se vede o schimbare. Potrivit fostului mare atacant, selecționerul este mult mai echilibrat și mai sigur pe el. Iar asta s-ar putea datora și absenței lui Nicolae Dică de pe bancă, a lăsat de înțeles Marica.

Reacție incredibilă a lui Răzvan Burleanu, în Macedonia! Șeful FRF s-a bucurat la 0-0, ca la o victorie.

Urmează duelul cu Germania

Cel mai probabil, seria meciurilor fără gol primit se va încheia la primul duel din octombrie. România merge în deplasare pentru a înfrunta Germania, pe 8 octombrie, de la ora 21:45, iar Mirel Rădoi se teme să nu avem aceeași soartă pe care a avut-o Armenia.
Cu 6-0 au fost învinși armenii în ultima lor înfruntare directă cu nemții.

(Cu Germania) Va fi un meci foarte greu, de obicei cu echipele mai bine cotate decât noi ne-am motivat. Oarecum, meciul probabil va arăta cu totul și cu totul altfel. E clar că dacă vom încerca să stăm doar aproape de poarta noastră, probabil vom avea aceeași soartă pe care a avut-o Armenia.
Mergem în continuare cu șanse reale pentru locul doi. Cu punct sau puncte în Germania, tot va trebui să câștigăm cu Armenia acasă”, a spus Mirel Rădoi la Pro TV.

Clasamentul din grupa României după primele 6 jocuri

  1. Germania – 15p (golaveraj 17:2)
  2. Armenia – 11p (golaveraj 7:9)
  3. România – 10p (golaveraj 9:6)
  4. Macedonia de Nord – 9p (golaveraj 11:6)
  5. Islanda – 4p (golaveraj 6:14)
  6. Liechtenstein – 0p (golaveraj 2:15)

Programul tricolorilor pentru ultimele 4 dueluri din Grupa J

  • Germania – România, 8 octombrie, de la ora 21:45
  • România – Armenia, 11 octombrie, de la ora 21:45
  • România – Islanda, 11 noiembrie, de la ora 21:45
  • Liechtenstein – România, 14 noiembrie, de la ora 19:00
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622