FCSB s-a impus în deplasare cu FC U Craiova, scor 1-0, iar Edi Iordănescu a obținut a doua victorie la rând pe banca echipei. Singurul gol al partidei a fost înscris în minutul 61, când Claudiu Keșeru a transformat o lovitură de la 11 metri. Pentru Adrian Mutu este al 5-lea meci la rând în Liga I în care nu reușește să câștige.
Edi Iordănescu a reușit să confirme, cel puțin prin prisma rezultatului, victoria din etapa trecută și a învins-o pe FC U Craiova cu 1-0. Meciul nu a fost nici pe departe la fel de spectaculos ca derby-ul din runda precedentă, când roș-albaștrii au bătut Dinamo cu 6-0.
Partida din Complexul Sportiv Craiova a început foarte echilibrat, iar singurul șut pe poartă din prima repriză i-a aparținut lui Cordea. Mijlocașul FCSB-ului a trimis un șut frumos din careu, însă Mogoșanu a intervenit superb și a reușit să își salveze echipa.
Nici partea secundă nu a fost mult mai animată. Olaru a ratat o ocazie bună în minutul 51, după care în minutul 60 arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru FCSB. La semnalizarea asistentului Romica Bîrdeș, care a văzut o piedică pusă de Bradely Diallo lui Valentin Crețu, centralul Iulian Călin a dictat penalty.
Keșeru și-a asumat responsabilitatea de a executa lovitura de pedeapsă și a finalizat cu un șut în stânga portarului.
Ulterior, Edi Iordănescu l-a introdus pe Iulian Cristea în locul lui Octavian Popescu și a închis jocul în ultimele 30 de minute. FCSB s-a impus cu 1-0 și a obținut a doua victorie la rând cu Iordănescu Jr. pe bancă.
Adrian Mutu a descris arbitrajul din această seară ca fiind unul „șmecheresc” și a spus că nu se impunea penalty la intervenția lui Diallo asupra lui Crețu. La scurt timp după meci, Edi Iordănescu i-a răspuns elegant:
Foarte greu să construiești pe acest teren și cu un adversar incomod. Un joc muncit. Sunt multe lucruri de analizat și sunt multe și negative. Așteptam mai multă circulație a balonului, mai multă progresie, mai multe ocazii. Dar cred că una peste alta e o victorie muncită și de necontestat. Nu îmi aduc aminte de vreo ocazie avută de adversar. Noi am mai avut și în prima repriză și în repriza a doua. Sunt niște puncte importante.
Echipa a muncit, a dorit. Eu sunt pretențios, îmi doresc mult. Nu e ușor să vii după un 6-0. Și asta a contat. Uitați ce a făcut CFR-ul și ce a făcut Farul. Punctele se mai pierd. Important e ca atunci când le aduci să fie la ține în buzunar.Nu pot să comentez ce spune Adi Mutu, e supărat. Penalty-ul a fost de necontestat, sunt mai multe reluări. Se vede foarte clar cum îi dă peste picior. Penalty-ul e de necontestat, iar în rest nu pot să îmi aduc aminte de decizii care să poată fi contestate.
Să fim sinceri, chiar nu putem să vorbim despre arbitraj, cu atât mai mult despre penalty.
Am amânat intrarea lui Budescu. Era 0-0 și voiam să schimb ofensiv. Pregătisem și schimbarea de sistem, voiam să forțăm victoria. A venit golul și după ne-am repoziționat spre defensivă, spre siguranță. Am mutat bine dacă am adus punctele. Sunt două jocuri la rând fără gol primit. Budi și-a luat minutele, încercăm să îl recâștigăm.
E posibil să schimbăm la meciul de Cupă. Încă suntem la cald, trebuie să vedem ce probleme avem. Octavian Popescu a ieșit cu o problemă musculară la gambă”, a spus Iodănescu.
Eu am câștigat 3 trofee în 10 luni la CFR. Mi-am făcut treaba, nu poate să mă conteste nimeni. Atunci când am plecat mulți m-au condamnat și m-au judecat. Ce s-a întâmplat între Petrescu și Șumudică nu e bine pentru fotbalul românesc. Ei sunt doi antrenori care ne reprezintă și sunt niște exemple pentru tinerele generații. Sper să își strângă mâna.
Marian Copilu e un autor deosebit în câștigarea titlurilor, dar eu cred că le-a câștigat echipa”, a încheiat Edi Iordănescu.
Constantin Budescu a fost trimis pe teren în minutul 77, când l-a înlocuit pe Claudiu Keșeru.
A fost foarte bine că am câștigat acest meci și am revenit bine. Este ok că am obținut cele 3 puncte, era cel mai important. Am așteptat să intru. Trebuia să intru, a fost acel penalty, am mai așteptat puțin și am intrat după. Nu mai contează, important e că am obținut cele 3 puncte. Mă simt foarte bine, m-am antrenat în această vacanță, dar una e să te antrenezi singur și una e să te antrenezi cu echipa. Mă simt bine, dar prefer să nu risc nimic că să nu fac vreo prostie. Foarte bine că sunt așteptări de la mine, eu o să încerc să ofer cât mai multe pase și goluri. Eu o să încerc, acum mai importante sunt punctele. Am pierdut multe puncte și acum alergam să le recuperăm.
Nu am apucat să mă gândesc la ce nu a mers azi. Importantă a fost victoria, acum că a fost un meci mai prost se mai poate întâmplă. Important e că am scos-o la capăt. Îmi place, nu-mi place… Am văzut că îmi zic și artistul și Spiderman, mai multe.
Am întâlnit jucători foarte buni aici, antrenamente foarte bune. Cu Mister nu am lucrat, pentru că nu l-am prins la Astra. Îmi place foarte mult ceea ce face. Mi-au spus și foștii mei colegi de la Atra și îmi place foarte mult. A contat și acest lucru în decizia mea”, a spus Budescu.
Valentin Crețu a fost faultat în careu în minutul 60 și a obținut penalty-ul din care Keșeru a înscris golul victoriei.
O deplasare pe un teren foarte greu. Nu prea ne-a ieșit jocul. Am început bine, dar după ne-am tăiat. Mister ne-a cerut la pauză să ieșim mai mult la joc. Venim după un moment bun, 6-0 în derby, suntem și mulți jucători tineri și trebuie să te aduni. Să te concentrezi, să jucăm la fel cum am jucat cu Dinamo. Entuziasmul ăsta… Trebuie să fii echilibrat și matur și să joci mai mult fotbal. Astăzi nu prea am jucat. Eu zic că gazonul e cel mai important factor. Trebuie un gazon bun că să practici un fotbal bun. Te încetinește, sare mingea. Dar asta nu e o scuză, trebuia să arătăm mai bine azi și eu spun că la meciul viitor cu Clinceni vom arăta mai bine.
Am fost un pic mai șmecher, i-am luat fața lui Diallo și a venit cam tare în mine. M-a lovit în genunchi. Eu așa am simțit, nu am văzut faza. Trebuie să fii un pic șmecher, dar eu zic că m-a atins.
Așa se câștigă campionatele. Și cu astfel de meciuri. Și când joci prost și când joci bine, tot timpul trebuie să ai personalitate. Am legat două victorii și asta ne va da încredere pe viitor. Avem jucători tineri și talentați, dar le trebuie moral. Și am început prost. Dar acum după două victorii o să arătăm mai bine.Lucrăm foarte mult cu Mister, nu mai vreau să vorbesc de ce era înainte. Eu nu am vrut să jignesc pe nimeni, am avut o afirmație greșită. Am vrut să îmi cer scuze, dar nu am mai avut timp. A doua zi m-a făcut cu ou și cu oțet. Am greșit atunci după meci, am făcut o afirmație greșită. Eu nu m-am certat niciodată cu dânsul (n.r. – Dinu Todoran). În fine, nu mai vorbesc. O să fie foarte bine în viitor”, a spus Valentin Crețu, la Digi Sport.
Simțeai că merge spre un 0-0. E clar că diferența nu a fost mare astăzi. Un meci urât pentru telespectatori, cred că nici pentru noi în teren nu a fost plăcut. A fost extrem de fizic, se trăgea cu dinții de fiecare minge. Teren extrem de greu. Dar astea sunt meciurile unde trebuie să iei puncte.
Cum am zis și la meciul cu Dinamo, e prematur să vorbim de un obiectiv real. Am câștigat 6-0 primul meci, 1-0 al doilea meci. Nu luăm gol, încet-încet devenim echilibrați în joc, la minte și asta e important.
Target-ul e doar colectiv, nu am în minte câte goluri să dau. Nu intru în muncă antrenorului, Budescu are calitate cu siguranță. Dar aici sunt alte considerente, nu mă bag”, a spus Claudiu Keșeru.
Alexandru Musi, noua speranță din curtea FCSB. Ce spune Mihai Stoica de jucător.