Antonio Rudiger este unul dintre cei mai valoroși fundași din fotbalul mondial. Fotbalistul german este dorit cu insistență de mai multe cluburi mari ale Europei. După ce pleacă gratis de la Chelsea, Rudiger va avea timp să-și aleagă noua echipă.
Antonio Rudiger (28 de ani) este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din fotbalul european. Marile cluburi și-au manifestat interesul pentru transferul fotbalistului german. Real Madrid și Bayern Munchen au fost echipele care s-au interesat de situația jucătorului de la Chelsea.
Antonio Rudiger evoluează din 2017 pentru echipa Chelsea Londra. Sezonul trecut, fotbalistul german a câștigat Champions League, împreună cu Chelsea. Rudiger a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei londoneze, motiv pentru care a fost inclus în cel mai bun lot al sezonului, alcătuit de UEFA.
Vara viitoare, contractul lui Rudiger cu Chelsea va expira. După o serie de negocieri cu conducerea clubului londonez, germanul pare decis să plece gratis la o altă echipă. Eșecul negocierilor dintre cele două părți au survenit în urma pretențiilor salariale ale germanului. Rudiger cere un salariu de 10 milioane de euro, iar clubul patronat de Roman Abramovici i-a oferit doar 6,5 milioane de euro. Cotidianul spaniol Marca, a anunțat că Rudiger este hotărât să plece gratis de la Chelsea, vara viitoare.
Având în vedere că va rămâne liber de contract, numărul echipelor care îl doresc va crește semnificativ. Pentru Rudiger nu va fi o problemă decât să aleagă cea mai bună ofertă.
Zvonurile despre interesul lui Bayern Munchen pentru transferul lui Antonio Rudiger au tot apărut în presa internațională, în ultima perioadă. Antrenorul bavarezilor, Julian Nagelsmann, a dat o declarație bizară cu referire la posibilul transfer al lui Rudiger la Bayern Munchen .
În general, nu sunt un mare fan al discuțiilor despre jucători care au contract în altă parte, și pe lângă asta, nu suntem în perioada de transferuri. Vorbesc acum din postura de fan al fotbalului, întrucât joacă la naționala Germaniei. A reușit o super-evoluție. Tuchel l-a antrenat extrem de bine – era rezervă la Chelsea acum un an și acum este cu sigurantă unul dintre cei mai buni jucători.
Are o agresivitate incredibil de bună și este un fundaș foarte bun. Nu am vorbit cu Brazzo (n.r. directorul sportiv al lui Bayern) despre el, și dacă aș fi făcut-o, tot nu v-aș fi spus vouă! Nici măcar nu știu câți ani de contract mai are. Trebuie să verific când îi expiră și apoi să mă uit dacă mai am bani în portofel”, a declarat Julian Nagelsmann.