Cererile speciale ale lui Mircea Rednic odată cu revenirea la Dinamo. Ce vrea antrenorul dacă se întoarce în Ștefan cel Mare

Gabriel-Alexandru Ioniță 28.09.2021, 12:37
Cererile speciale ale lui Mircea Rednic odată cu revenirea la Dinamo. Ce vrea antrenorul dacă se întoarce în Ștefan cel Mare

Este doar o chestiune de timp până când Mircea Rednic va deveni pentru a cincea oară în carieră antrenorul lui Dinamo. Informația a fost confirmată chiar de președintele clubului, Iuliu Mureșan, înaintea meciului de luni cu Universitatea Craiova.

Iuliu Mureșan a confirmat că Mircea Rednic îl va înlocui pe Dario Bonetti la Dinamo

Ieri s-a reziliat contractul cu Dario Bonneti. Vreau să-i mulțumesc pentru curajul pe care l-a avut să vină într-o situație dificilă. Începând de azi, putem să ne ocupăm de angajarea altui antrenor.

Pot să vă spun că singurul care a rămas este Mircea Rednic. Îl așteptăm la o discuție și să semnăm un contract. Sincer, pe lista mea erau trecuți Bergodi, Rednic și așa mai departe.

Miriuță și alți doi care au fost doriți de alte persoane din conducerea clubului. Rednic e un antrenor cu experiență. E dinamovist și echipa are nevoie de el”, a spus Iuliu Mureșan pentru Digi Sport.

Inițial, se aștepta ca „Puriul” să preia banca tehnică a echipei alb-roșii în pauza prilejuită de meciurile naționalei României cu Germania și Armenia în preliminariile Campionatului Mondial 2022. Înfrângerea umilitoare cu Universitatea Craiova ar putea grăbi însă puțin acest moment.

Rezultatul și jocul lui Dinamo din meciul cu echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf i-a dat de gândit lui Iuliu Mureșan. Președintele clubului din Ștefan cel Mare a vorbit despre faptul că echipa are nevoie urgentă de câteva întăriri.

„Puriul” se va ocupa de strategia de transferuri a lui Dinamo

De asemenea, el a dezvăluit că Mircea Rednic va avea mână liberă la transferuri din momentul în care va fi instalat la echipă. Este cunoscut faptul că antrenorul în vârstă de 59 de ani are foarte multe conexiuni cu impresari din străinătate și a reușit întotdeauna să aducă în România jucători de valoare.

Mai mult, Rednic este un antrenor care ține neapărat să aibă un cuvânt important de spus în ceea ce privește strategia de transferuri și alte chestiuni care țin de managementul clubului. Iar Iuliu Mureșan a spus că este dispus să îi acorde antrenorului aceste prerogative.

Eu zic nu numai că va dori, dar este și necesar să mai întărim un post-două. Și la iarnă, dar și până atunci avem nevoie de unu sau doi jucători după părerea mea. Nu am discutat cu el încă, dar el va avea responsabilitatea îmbunătățirii lotului. Cum a dovedit de atâtea ori că se pricepe la transferuri, din partea mea va avea mână liberă”, a spus Iuliu Mureșan potrivit Digi Sport.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622