Modificări majore în Liga Campionilor, provocate de Campionatul Mondial din Qatar. Cea mai importantă competiție din lume la nivel de echipe naționale se va desfășura în intervalul 21 noiembrie – 18 decembrie, în plin sezon competițional. În acest context, programul sezonului următor din Liga Campionilor va fi drastic modificat.
Sezonul următor de Liga Campionilor va fi afectat de câteva modificări majore. Asta deoarece în 2022 se va desfășura și Campionatul Mondial din Qatar, care este programat în intervalul 21 noiembrie – 18 decembrie. În mod normal, în acest interval aveau loc și două etape din faza grupelor Champions League. Acest lucru nu se va mai întâmpla, deoarece UEFA va modifica datele pentru prima și ultima etapă. În acest context, primul duel din grupele Ligii Campionilor, în sezonul 2022 – 2023, va fi programat pe 6 septembrie, în timp ce ultimul meci va avea loc pe 2 noiembrie, cu aproximativ 3 săptămâni înainte de startul Cupei Mondiale.
Aceste modificări vor aduce o aglomerare a programului pentru formațiile participante în cea mai importantă competiție intercluburi. Între primele două etape din faza grupelor va fi o distanță de doar o săptămână. La fel se va întâmpla și în cazul etapelor 3 – 4 și 5 – 6. Cele mai multe etape vor avea loc în luna octombrie: 3.
În ceea ce privește primăvara europeană din Liga Campionilor, programul va rămâne neschimbat în sezonul următor. Fazele eliminatorii vor debuta pe 14 februarie:
De asemenea, nici tururile preliminare din vara lui 2022 nu au suferit modificări în calendar.
Campionatul Mondial din Qatar va avea loc, pentru prima oară în istorie, iarna. Decizia FIFA a fost luată pentru a evita expunerea fotbaliștilor la temperaturile extreme care sunt înregistrate în Qatar pe timpul verii. Acestea depășesc cu mult 40 de grade Celsius, iar anumiți fotbaliști și-ar putea pune sănătatea în pericol.
În acest context, Mondialul se va disputa în intervalul 21 noiembrie – 18 decembrie. Potrivit unui studiu realizat de organizatori, Qatarul așteaptă aproximativ 1.2 milioane de fani pe parcursul turneului final.
Cupa Mondială de anul viitor va fi ultima la care vor participa 32 de echipe. Începând cu ediția 2026, care va fi găzduită de Canada, Mexic și Statele Unite, la Campionatul Mondial se vor califica nu mai puțin de 48 de echipe naționale.
Echipa națională de fotbal a României încă se luptă pentru un loc în Qatar. VEZI AICI toate calculele. Cum ajunge România la Mondial! Adversari pentru baraj, când și unde putem juca, ce scenariu fantastic ar aduce meciurile decisive la București!