Adrian Mititelu Jr a fost foarte supărat la finalul meciului cu Gaz Metan Mediaș, deși FC U Craiova a câștigat pentru prima dată după 9 etape. Patronul oltenilor a pus tunurile pe arbitrul Horia Mladinovici, despre care spune că nu a acordat două penalty-uri.
FC U Craiova câștigă pentru prima dată după seria de coșmar de 9 etape. Cu toate acestea, nu a fost bucurie în Oltenia. Flavius Stoican a dat cu pumnul în masă și și-a avertizat jucătorii că nu mai acceptă teamă la echipă.
Și patronul de facto, Adrian Mititelu Jr, a fost foarte supărat după meci. Victoria cu Gaz Metan, 2-0, nu doar că nu l-a mulțumit, dar i-a provocat acestuia serioase motive de îngrijorare. Mititelu a pus tunurile pe arbitrul Horia Mladinovici, despre care spune că i-a refuzat două lovituri de la 11 metri.
Am avut două penalty-uri clare! Încep să intru la idei deja. Nu pot să înțeleg cum arbitrează acest domn în Liga 1! La al doilea penalty faultul a fost la doi metri de el și tot nu a dat.
Nu sunt fericit, doar puțin mai liniștit. A fost un meci de 6 puncte. Victoria e meritată, am avut ocaziile mai mari, posesia. Se vede o schimbare. Vom fi în viitor o echipă greu de bătut.
Adrian Mititelu Jr.
Patronul oltenilor a găsit, totuși, rapid motive de speranță. Acesta este convins că echipa lui Flavius Stoican va fi foarte greu de învins, dacă va juca la fel ca în succesul cu medieșenii.
„Acum avem un joc mai ofensiv, nu mai jucăm atât de mult în spate. Dacă vom juca la fel ca azi, va fi greu să pierdem. Vom avea un program încărcat, trebuie să facem față, avem un lot valoros”, a mai spus Mititelu Jr.
Cele două faze cu probleme despre care vorbesc oltenii s-au petrecut în minutul 2, atunci când gazdele au cerut penalty la căderea lui William Baeten, și în preluingirea partidei, la un duel între Vlad Pop și Roberto Romeo.
FC U Craiova: Popa – Busu, Gajic, Kovacic, Huyghebaert – Van Durmen, Asamoah – Ondaan, Breten, Sidibe – Bălan
Rezerve: Mogoșanu, Cobrea, Paramatti, Achim, Miuțescu, Blidar, Pop, Marquet, Raicea
Antrenor: Flavius Stoican
Gaz Metan Mediaș: Vâlceanu – Trif, Yuri, Matricardi, Izata – Junior, Alceus – Grădinaru, Deaconu, Șteau – Sarr
Rezerve: Buzbuchi, Velisar, Horj, Filip, Romeo, Gașpar, Chamed, Morar, Irobiso
Antrenor: Ilie Poenaru