„Suntem pe un loc nesperat”. Mihai Iosif, uimit și el de locul 5 ocupat de Rapid

Radu Bordei 08.11.2021, 23:05
„Suntem pe un loc nesperat”. Mihai Iosif, uimit și el de locul 5 ocupat de Rapid

Rapidiștii au avut emoții mai mari decât se așteptau, contra ultimei clasate, Clinceni. Victoria a venit târziu, iar trupa din Ilfov a fost aproape să dea lovitura. Așa, gazdele au încheiat turul de campionat, fără victorie.

În schimb giuleștenii au terminat prima parte a campionatului pe poziție de playoff, locul 5. Dacă la începutul sezonului nimeni nu își propunea o prezență în playoff, acum rapidiștii se gândesc să forțeze o clasare cât mai sus în clasament.

Mihai Iosif își felicită jucătorii. „Nimeni nu ne vedea așa sus în clasament”

Mihai Iosif a uitat de toate suferințele din meciul cu Clinceni. Victoria chinuită a dus Rapidul pe loc de playoff.

Dacă stăm bine și ne uităm unde eram acum un an, când nu aveam nicio șansă de promovare, sunt faorte mulțumit. Suntem pe un loc nesperat, nimeni nu se aștepta la numărul de puncte pe care le-am obținut. Și eu sunt încântat, nu mă așteptam la un asemenea parcurs. a declarat Mihai Iosif.

Acum nu suntem foarte mulțumiți de locul în clasament. Dacă privim în spate, am pierdut puncte importante, puteam să fim mai sus, aproape siguri de playoff, este de părere portarul giuleștenilor, Horațiu Moldovan.

„Am avut o discuție aprinsă, la pauză”. Cum i-a trezit Mihai Iosif pe jucătorii Rapidului

Giuleștenii au fost aproape de un nou rezultat rușinos. De data aceasta, Mihai Iosif a reușit să repare lucrurile, la pauză.

A fost o victorie muncită, am întâlnit un adversar bun, de câteva echipe au ocazii multe. Nu am strălucit, dar am revenit, am demonstrat că suntem o echipă mare. Am jucat slab prima repriză, dar am avut o discuție mai aprinsă la pauză și spre fericirea tuturor, am întors rezultatul. Le-am spus ce aveam de spus, a spus antrenorul giuleștenilor

Eroarea comisă de Horațiu Moldovan și Cristi Săpunaru putea să dărmâme Rapidul. Din fericire pentru ei, giuleștenii au revenit repede și au întors rezultatul.

Mă bucur că băieții m-au scos, punctele erau importante, să rămânem în locurile de playoff. A fost vina mea la acea fază, am strigat „Eu”, dar apoi m-am oprit. Cristi nu are nicio vină. Îmi asum astfel de ieșiri, în general le gestionez bine, acum am greșit nepermis, a explicat Horațiu Moldovan, internaționalul din poarta Rapidului.

Mă bucur că am marcat, nu a fost un meci ușor. Nu ne-am mobilizat prima repriză, dar e bine că ne-am trezit. Nu i-am luat de sus, Miță Iosif ne-a repetat mereu să tratăm serios acest meci. Ne bucurăm că suntem în obiectiv, în playoff, vrem să continuăm așa, a spus și Alexandru Dandea, autorul golului victoriei

Un meci frumos, cu goluri multe. Am construit frumos. Dar nu am ajuns la consistența tactică să jucăm contra arbitrajului. Eu nu comentez, interzic asta, dar ce s-a întâmplat azi este nepermis. Ureche avea piciorul pe linie la penalti-ul repetat al Rapidului. Belu trebuia eleiminat și mai erau și altele. Toată maniera de arbitraj a fost contra noastră. Ne-a dat înapoi asta, altfel cred că puteam câștiga, a declarat și Ionuț Chirilă

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622