„Bijuteria” lui Gică Hagi a atras privirile presei internaționale, după debutul la echipa națională. Tricolorii pot rămâne cu o consolare, după ratarea unui nou obiectiv. România a ratat și prezența la baraj și va privi și Mondialul din Qatar, la televizor. Debutul lui Sali înseamnă, însă, o mică speranță pentru națională.
Tricolorii au câștigat, la Vaduz, ultima partidă din campania de calificare. Dar nu a contat, pentru că oamenii lui Rădoi au terminat doar pe locul trei în grupă. Selecționerul, care și-a dat și demisia după meci, nu a ratat prilejul să îi ofere puștiului de la Farul, unul din momentele cele mai frumoase din viață.
La doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile, Enes Sali este cel mai tânăr jucător care debutează în tricoul naționalei mari. S-a întâmplat, în minutul 82, la meciul de la Vaduz. A fost un moment emoționant pentru un fotbalist de mare viitor. Momentul a fost marcat chiar și de presa internațională, în special din Italia. Jurnaliștii din peninsulă i-au dedicat un material.
A juca fotbal profesionist la vârsta de 15 ani este destul de absurd, dar a juca la nivel internațional la seniori este cu atât mai mult. Când Sali a marcat pentru Farul Constanța, antrenat de legendarul Gheorghe Hagi, în septembrie, a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat în campionatul românesc.Și acum deține recordul de a fi cel mai tânăr jucător european care a participat la un meci internațional oficial.
Enes Sali s-a născut în februarie 2006 la Toronto, Canada, și a petrecut un timp la academia La Masia din Barcelona, unde s-a antrenat alături de idolul său Lionel Messi, au notat jurnaliștii din Italia
Tânărul fotbalist putea fi selecționat și de Turcia, de aceea Mirel Rădoi a dorit să îl folosească. Totodată, este și un mod prin care să îl încurajeze pe puștiul minune al fotbalului românesc.
Mă simt foarte bine, este o onoare pentru mine să debutez în tricoul ăsta, visam la asta de când eram mic și pot să spun că este un vis îndeplinit. Am ales România pentru că era cea mai bună decizie și mă bucur. Vreau să joc pentru România cât mai mult timp. Sincer, am avut puține emoții, dar când am intrat în teren, nu mai aveam nimic. M-am simțit foarte bine, băieții m-au tratat foarte bine, este frumos, a declarat Enes Sali, la finalul meciului