Octavian Popescu a uimit pe toată lumea cu prestațiile sale mature. Încă doi foști componenți ai ”Generației de Aur” stau la picioarele jucătorului în vârstă de doar 18 ani.
Octavian Popescu primește tot mai multe aprecieri din partea vocilor din lumea fotbalului românesc. Tehnica sa sclipitoare este combinată și cu o eficiență extraordinară. Aceste lucruri l-au adus în atenția oficialilor, care nu se mai opresc din a-l lăuda pe tânărul jucător. Printre aceștia se numără și Daniel Pancu.
Daniel Pancu, fostul antrenor de la Rapid și Poli Iași și fost jucător în Italia, la Cesena, i-a făcut o caracterizare noului ”diamant” al lui Gigi Becali.
Nu are niciun fel de complex și e o calitate foarte importantă. Jucători talentați și foarte talentați au fost și vor mai fi. Și eu am antrenat la Rapid doi-trei jucători de felul ăsta.”, a precizat tehnicianul român.
Reamintim faptul că puștiul minune a lucrat cu el pentru scurt timp. S-a întâmplat în 2018, pe vremea în care fotbalistul se antrena cu Rapid.
El era un junior, dar eu abia după aia am aflat povestea asta, că Popescu aparținea de Regal, că erau grupele împrumutate. Da, primul meci la seniori îl are cu mine, Grig mi-a spus de el, că știa toți juniorii din Academie. Îți sărea în ochi, deci nu aveai cum să nu-l vezi, mai ales la modul în care se mișca, iar atunci era o așchie, blonduț, așa.”, a explicat Daniel Pancu.
Daniel Pancu a vorbit și despre cea mai mare calitate a lui Octavian Popescu.
Are o mare calitate, nu îi este frică. Plus pasele astea, loburile astea, când vine între linii, face mișcare foarte scurtă, preluare foarte scurtă cu un picior și cu celălalt îți ridică mingea și îți cade în față.”, a mai spus fostul antrenor de la Poli Iași.

Și Dorinel Munteanu a fost plăcut impresionat de Octavian Popescu. Deținătorul recordului de selecții la naționala României susține că nu a mai existat niciun talent mai mare ca Popescu de la Hagi încoace.
”Știți foarte bine că sunt foarte scump la vorbe, nu arunc ușor vorbe. Acest tânăr talentat arată altceva decât avem noi în România. Apreciez la el foarte mult lejeritate cu care execută ultima pasă în adâncime, mai ales în situații limită, în careu. El face totul lejer, ca și cum ar avea foarte mare experiență.
Eu mă bucur că a apărut acest jucător, pentru că ar trebui foarte bine monitorizat și chiar forțat, aș putea să spun. Din generația mea, de la Hagi, nici chiar Adi Mutu, dar de la Hagi n-am mai văzut așa o lejeritate de a juca în adâncime sau de a da ultima pasă.”, a menționat Dorinel Munteanu.