Dezastru pentru Răzvan Marin. Echipa mijlocașului a mai făcut un pas către retrogradarea în Serie B

Gabriel-Alexandru Ioniță 07.12.2021, 13:35
Dezastru pentru Răzvan Marin. Echipa mijlocașului a mai făcut un pas către retrogradarea în Serie B

Răzvan Marin a revenit printre titularii lui Cagliari la meciul de pe teren propriu contra celor de la Torino, contând pentru etapa cu numărul 16 din Serie B. Sarzii au reușit doar un egal, scor 1-1, în fața formației granata și rămân pe loc de retrogradare.

Cagliari a ajuns la 4 remize consecutive în Italia și nu a mai câștigat un meci de pe data de 17 octombrie. Atunci, de asemenea cu Răzvan Marin titular, echipa rossoblu a trecut pe teren propriu de Sampdoria cu scorul de 3-1.

Un nou sezon cu emoții pentru Răzvan Marin în Serie A

După acea victorie au urmat 4 înfrângeri și 4 rezultate de egalitate. Iar echipa preluată recent de Walter Mazzarri este amenințată serios cu retrogradarea. Asta după ce oficialii clubului sperau ca echipa lor să nu se mai confrunte cu astfel de probleme prea curând, după ce și sezonul trecut s-a salvat abia pe final.

Contra lui Torino, același Joao Pedro, golgheterul echipei, i-a salvat pe Răzvan Marin, care a fost integralist, și pe ceilalți coechipieri. El a egalat în minutul 53, după ce Carboni își marcase în propria poartă în minutul 31.

Cagliari a acumulat astfel doar al 10-lea punct în 16 etape scurse din acest sezon. Îmbucurător însă pentru formația din Sardinia este că distanța până la locurile ce asigură salvarea de la retrogradare nu este chiar atât de mare.

Spezia are un avans de doar două puncte, în vreme ce Venezia și Sampdoria sunt la 5 puncte distanță. Iar Udinese la 6. Torino a „evadat” pentru moment din zona periculoasă, având un avans de 9 puncte față de Cagliari după meciul direct.

Etapa viitoare, Cagliari va avea parte de un meci de foc, în deplasare contra campioanei Inter Milano. Asta în vreme ce Torino va primi vizita celor de la Bologna.

Cagliari mai vrea un român lângă Răzvan Marin. Transferul finalului de an în fotbalul românesc s-ar putea perfecta în curând

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622